Dezvoltarea începe cu obiceiuri minuscule

April 5th, 2017, , Comenteaza

Mi-am propus să scriu articolul acesta de mai multe ori, însă fiind o perioadă destul de aglomerată l-am tot amânat. Până astăzi când, pur și simplu, am deschis pagina cu gândul de a scrie doar prima propoziție. Mai mult

Cum să “facem rost” de timp

November 24th, 2016, , Comenteaza

Trăim viața în viteză și avem multe de făcut mereu. Iată un motiv în plus să investim timp în planificarea treburilor importante și în prioritizarea corectă. Mai mult

5 idei pentru un management mai eficient al timpului

September 14th, 2016, , Comenteaza

Cu toții avem perioade când parcă totul se întâmplă pe repede înainte, când nimic din ceea ce am planificat nu pare să funcționeze așa cum ne așteptam, când trebuie să facem față unor cerințe suplimentare față de cele cu care suntem obișnuiți și să avem rezultate în același interval de timp ca și înainte (pentru că, din păcate, ziua nu are decât 24 de ore :-)). Mai mult

Cărțile și provocarea auGust

September 6th, 2016, , 2 comentarii

Luna care tocmai s-a încheiat a fost una plină de beneficii și lecții utile (și sănătoase) pentru viață și dezvoltarea mea personală. Am acceptat provocarea lansată de PortalHR de a citi 4 cărți în luna august cu mare entuziasm și curiozitate, dar și din dorința de a-mi testa anumite limite și a învăța ceva nou despre mine. Mai mult

Provocările lunii septembrie – tu pe care o alegi?

September 1st, 2016, , Comenteaza

La începutul lunii august vă provocam să citiți 4 cărți, sugerându-vă câteva din cele care ar putea să vă ajute în efortul de dezvoltare personală și profesională. Mai mult

De la canapea la maraton în 4 luni

August 16th, 2016, , Comenteaza

Lucrurile frumoase se întâmplă, de regulă, în afara zonei noastre de confort. De exemplu, când ne ridicam de pe canapea și începem să facem sport, să ne hrănim sănătos și să ne construim, zilnic, o versiune mai bună. Mai mult

Strategia Baronului Munchhausen

August 11th, 2016, , Comenteaza

O știm cu toții. Mare lucru nu reușești să faci în viață dacă nu ai și puțin noroc. Din păcate, în multe situații, facem din noroc (sua lipsa acestuia) o scuză și nu un mijloc. Mai mult

5 provocări atunci când faci un curs online

August 2nd, 2016, , Comenteaza

Pe PortalHR recomandăm adesea resurse cu ajutorul cărora vă puteți pune la punct un plan eficient de dezvoltare personală. Suntem de părere că responsabilitatea pentru această dezvoltare este în primul rând a fiecăruia în parte și că nu ne putem aștepta de la organizații să ne ofere soluții mai inspirate pentru nevoi specifice de care, de cele mai multe ori, suntem doar noi conștienți. Mai mult

40% discount la 6 planuri pentru succes în carieră

June 23rd, 2016, , Comenteaza

„Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți la un alt rezultat”  (Albert Einstein)

Cei mai mulți oameni își doresc o viață mai bună, este absolut firesc, modalitatea prin care încearcă să ajungă la acest rezultat este, însă, cea descrisă de Albert Einstein. Este de notorietate faptul că schimbările se produc doar pe baza unor acțiuni diferite, orice schimbare, cât de mică, poate antrena alte schimbări și se poate produce efectul de bulgăre de zăpadă. Mai mult

24 de minute pe săptămână pentru un job mai bun

May 24th, 2016, , Comenteaza

Un angajat obișnuit are la dispoziție doar 24 de minute pe săptămână pentru dezvoltare personală. Câți dintre noi reușim, cu adevărat, să utilizăm cele 24 de minute cât mai eficient? Mai mult

Lumosity sau antrenamentul creierului în 10 minute pe zi

May 19th, 2016, , Comenteaza

Mereu în căutare de instrumente noi de dezvoltare personală și de provocări care să ne scoată din zona de confort, am descoperit de curând Lumosity. Mai mult

Învață gratis la un colegiu din State… online

May 11th, 2016, , 6 comentarii

Dacă ai senzația că ți-ai ratat vocația, că trebuia să faci o altă facultate sau că sunt subiecte pe care ai fi vrut să le aprofundezi mai bine în timpul studiilor, avem vești bune pentru tine. Timpul nu e pierdut și nu, nu e nevoie să renunți la jobul actual ca să îți dedici timpul și resursele studiului. Tot ce trebuie să faci este să accesezi lista cursurilor puse la dispoziție online de colegii renumite din Statele Unite. Și veștile bune nu se termină aici: te poți înscrie la aceste cursuri fără să plătești. Mai mult