De ce este importantă o cultură organizaţională puternică

January 23, 2013, , Comenteaza, 4,308 afisari

O problemă întâlnită frecvent în organizaţii este dificultatea de a atrage noile talente, acei angajaţi competenţi, implicaţi şi loiali care să desfăşoare o muncă de calitate şi să rămână o perioadă mai lungă de timp în cadrul unei organizaţii.

Cultura organizaţională sau, în traducere liberă, “cum facem lucrurile în organizația noastră” înfluențează într-un mod negativ sau pozitiv comportamentele angajaților. A avea o cultură puternică poate constitui un avantaj față de alte organizații și ar putea aduce multe beneficii și succes organizației care investește în această “resursă”.

Articolul de pe ERE pe care vi-l recomandăm astăzi aduce în discuție câteva elemente utile legate de brand-ul culturii organizaționale. Iată și ideile care ne-au atras atenția:

1. Analizează motivul pentru care începi un business

“De ce-ul” sau motivaţia intrinsecă pentru care ai decis să investeşti timp şi bani într-un concept. Multe organizaţii se limitează la satisfacerea nevoilor clienţilor săi, însă aceste obiective nu au neapărat legătură cu sistemul lor de valori şi credinţe.

Este important să ai o viziune clară asupra priorităţilor, valorilor şi principiilor tale pentru a putea să îi atragi pe cei care împărtăşesc aceleaşi sisteme de valori.

2. Promovează-ţi propria cultură

Este indicat să vorbeşti despre brandul şi cultura ta organizaţională şi să-ţi încurajezi angajaţii să facă acelaşi lucru. Poţi alege o strategie de marketing pe canalele social media sau poţi dezvolta o campanie pentru imaginea culturii tale.

3. Inovează

Găseşte modalităţi de a demonstra că organizaţia ta este într-o continuă dezvoltare. Indiferent de instrumentele alese (portofoliul cu clienţi, strategiile social media, modalităţile de angajare), comunicarea misiunii şi a ţelurilor organizaţiei este benefică pentru construirea unei culturi organizaţionale solide.

4. Arată care sunt valorile tale

Dacă ne gândim la organizaţii mari precum Google sau Apple cu o cultură organizaţională foarte puternică, ne putem da seama cât de relevant este să demonstrezi care sunt misiunea, valorile şi principiile tale de bază.

Descoperă mai multe despre importanța unei culturi organizaționale puternice în articolul Branding Your Culture.

Tot despre branding organizațional poți citi și pe PortalHR în articolele lui Cristi Ariton: Blogul de companie ca instrument de employer branding, Brandul de angajator Adobe Romania – Studiu de caz, Employer Branding – Cum se face în Romania.

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci