Am fost prost, dar m-am tratat

October 10, 2017, , 2 comentarii, 984 afisari

Am „intrat în câmpul muncii” din anul doi de facultate. Am trecut prin multe experiențe, de la supraveghetor temporar la evenimente, la merchandiser ori om de vânzări. Deși eram student la o facultate economică, am învățat să scriu prima factură pe teren, șoferul cu care făceam livrările mi-a arătat care este caseta de TVA. Era foarte furios că în facultate nu ne învață așa ceva. 🙂

La finalul facultății știam engleză doar din filme pentru că la școală făcusem franceză și rusă. Nici până acum n-am făcut vreun curs cu vreun profesor, dar aplicațiile pe care le folosesc îmi indică faptul că sunt la un nivel de 76% de cunoștințe. M-au ajutat exclusiv resursele online.

Mai nou, am început să cânt la pian și exersez cam 30 – 45 de minute pe zi. Acum două luni nu știam absolut nimic legat de acest instrument și de chestiile alea ciudate de pe o partitură. La 38 de ani nu mai am aceeași dexteritate ca în copilărie și este mai dificil să cânți la două mâini, dar mă bucur de fiecare dată când mă așez în fața pianului și mă apuc să aplic ceea ce am învățat de pe internet.

Exact! Și engleza și să cânt la pian am învățat exclusiv online, abilități cât se poate de “vizibile” și, ca atare, cuntificabile. Tot online am învățat să comunic mai bine, să fac prezentări, să îmi controlez eficient stările de furie sau să conduc mai bine echipele cu care lucrez.

Cunosc oameni care au început să facă sport ghidați, exclusiv, de lecțiile văzute pe internet. Probabil că trei sferturi din ceea ce știm și aplicăm acum este acumulat online, doar că nu suntem conștienți.

Există foarte multe resurse online pentru învățare și este foarte dificil să decizi care este cea mai bună pentru tine. Secretul este că nu există o singură sursă ci că ai nevoie de un mix de resurse. La engleză, de exemplu, utilizez pentru antrenamentul zilnic aplicația Duolingo, dar și cursurile de pe Docento, filmulețele de pe engvid.com și explicațiile de pe acest site. Am ajuns la concluzia că aceste resurse sunt cele care mă ajută cel mai mult după ce am trecut printr-o grămadă de variante care, foarte posibil, sunt mai utile pentru alți cursanți deoarece fiecare cursant are stilul și ritmul lui.

Pentru pian folosesc două aplicații: SimplyPiano și flowkey plus câteva canale de pe youtube: LessonsOnTheWeb, Michael New. A fost un proces destul de laborios de căutare și de stabilire a celor mai bune resurse pentru stilul meu de învățare.

Pentru dezvoltarea personală am utilizat cursurile SkillSoft. Ted.com este, de asemenea, o resursă foarte importantă pentru mine. Iată doar trei dintre prezentările care m-au ajutat: Ken Robinson despre modul în care educația tradițională ucide creativitatea, Simon Sinek despre comportamentul liderilor adevărați și Derek Sivers despre cum pui bazele unei mișcări.

Pentru informații despre politica internațională (care se numără printre pasiunile mele) utilizez: VisualPolitik EN, iar de curând am descoperit un canal românesc care mi-a plăcut foarte mult: Zaiafet.

Cred atât de mult în utilizarea resurselor online, încât și pentru copiii mei am utilizat și utilizez diverse resurse. Am început cu BrainPop, am continuat cu KhanAcademy, plus o multitudine de canale Youtube, informații de pe wikipedia, și multe alte resurse.

Am pregătit câteva sugestii din experiența care, poate, te vor ajuta, în încercarea de a învăța lucruri noi sau de a le aprofunda pe cele pe care le știi deja:

Setează-ți corect nevoile – fii obiectiv cu tine însuți și stabilește clar ce vrei cu adevărat. La nivel declarativ toți vrem să alergăm maratoane, să fim mai buni, să ne dezvoltăm în carieră, să ne creștem copiii cât mai bine, să slăbim, să …. . La nivel de acțiune este imposibil să le facem pe toate, chiar dacă am fi foarte hotărâți. Este aproape imposibil să ai o carieră, să alergi la maratoane, să fi un bun părinte și să faci și voluntariat în același timp.

Nu pierde timpul – canalizează-ți momentele în care pierdeai timpul către ceea ce ți-ai propus. Eu nu mai citesc știrile, pe Facebook mai stau cinci minute pe zi, practic, timpul pe care îl petreceam citind știrile fără nicio relevanță și urmărind diverse lucruri pe facebook le folosesc acum pentru a cânta la pian.

Fii disciplinat – trebuie să faci ceea ce ți-ai propus de fiecare dată când este nevoie, sunt lucruri pe care le poți învăța zilnic, dacă e așa, atunci învață zilnic, câte 5 – 10 minute, cel puțin. Dacă ciclul este mai mare, dacă resursele sunt disponibile la un interval de timp mai lung, ține-te de program, nu sări peste ele. O să vezi că în timp lucrurile intră în rutină și îți va lipsi activitatea dacă ratezi o zi. De obicei durează 21 de zile de activitate continuă până îți intră în reflex ceva.

Ai răbdare – este foarte important să înțelegi că acumularea unor cunoștințe și aplicarea lor durează mult mai mult decât îți imaginezi atunci când începi o activitate. Crede-mă, este nevoie de multă răbdare, cine spună că te ajută să devii expert în 10 minute minte și-ți face rău.

Adaptează – s-ar putea să treci prin diverse etape de acumulare de cunoștințe și să constați că anumite resurse nu mai sunt potrivite pentru tine. Renunță la ele, dar doar după ce ai găsit alte resurse.

Aplică – ori de câte ori ai ocazia aplică ceea ce ai învățat. Repetarea este mama învățării, așa se spune.

Comunică – dacă ai învățat ceva, spune-le și celorlalți ce ai învățat sau cum ai învățat. Dacă întâlnești pe cineva care este mai bun în domeniul tău de interes, întreabă-l, schimbă informații, s-ar putea să constați că până și cei mai buni pot afla lucruri interesante, nici ei nu le știu pe toate.

Treci la nivelul următor – dacă ai ajuns la un anumit nivel și crezi că stăpânești foarte bine ceea ce ți-ai propus să faci, treci la nivelul următor respectând aceleași reguli.

În tot procesul de învățare m-am lovit de faptul că există foarte puține resurse în limba română, în afară de Docento.ro, n-am găsit cursuri online în limba română. Pe youtube am descoperit câteva resurse cu niște oameni care păreau foarte bine pregătiți, dar care aveau niște probleme, de la echipamentul tehnic până la modalitate de prezentare.

Învățarea online este extrem de la îndemână și simplă, cel mai mare secret este ne dorim mai mult. Pentru mine a fost o evadare renunțarea la verificarea știrilor zilnice și o mare ușurare când am hotărât să nu accesez pagina de Facebook mai mult de cinci minute pe zi. Încearcă și tu să faci pasul dinspre rutina zilnică spre ceva nou, indiferent despre ce este vorba.

Taguri:
Comentarii (2)
  1. Alex. says:

    Cum pot studia engleza online
    Si cat costs

    • Adrian says:

      Duolingo este un site pe care se poate face cont, este gratuit. Se poate descărca și aplicația pe telefon. Principiul de bază este cel al verificării unor răspunsuri, se învață, practic, răspunzând la întrebări. Este foarte eficient și foarte prietenos din punct de vedere al utilizării. Cursurile de pe Docento.ro costă 54 de lei tot pachetul (A1, A2, B1, B2, C1 și C2) și se adresează mai ales celor care vor să învețe engleza de business. Cursurile sunt animate și narate, au elemente interactive și o serie de explicații. Engvid este un site care se bazează pe donații, altfel resursele sunt gratuite, profesorii vorbesc doar în engleză, deci este nevoie de un anumit nivel pentru a înțelege ce spun, dar lecțiile sunt foarte bine explicate. Pe siteul pe care l-am recomandat pentru studiu în română, sunt explicații în limba română, mai ales pentru partea de gramatică. Deci, primul pas este acela de a face un cont pe Duolingo, apoi siteul în română cu explicațiile de gramatică, după care cursurile Docento și lecțiile de pe engvid.

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci