Secțiune susținută de

Fundaţia Orange lansează o nouă ediţie a fondului de finanţare „Lumea prin culoare şi sunet”

Portal HR \ Actual \ Fundaţia Orange lansează o nouă ediţie a fondului de finanţare „Lumea prin culoare şi sunet”

Fundaţia Orange lansează o nouă ediţie a concursului de proiecte „Lumea prin culoare şi sunet„. Fondul de finanţare susţine iniţiative propuse de organizaţii nonprofit care doresc să implementeze proiecte, în special cu ajutorul tehnologiilor digitale, în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere, de auz sau alte deficienţe asociate. Fundaţia Orange continuă să finanţeze, pentru al cincilea an consecutiv, proiecte ce contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz şi la integrarea socială a acestora, prin facilitarea accesului la educaţie, la sănătate şi la cultură.

Valoarea totală a finanţării pentru proiectele câştigătoare în 2016 este de 300.000 de euro. Sprijinul financiar acordat de Fundaţia Orange unui proiect poate varia între 20.000 şi 50.000 de euro. Fundaţia Orange invită instituţiile publice sau organizaţiile nonprofit (asociaţii, fundaţii sau federaţii, instituţii educaţionale, instituţii medicale, instituţii culturale) să candideze cu proiecte pe platforma online www.finantare.fundatiaorange.ro până la 21 ianuarie 2016. Proiectele câştigătoare vor fi alese de un juriu format din membrii Consiliului Director al Fundaţiei Orange.

La ediţia precedentă a concursului, organizaţiile câştigătoare au fost: Asociația Audiosofia, Biblioteca Naţională a României, Sense Internaţional (România), Şcoala Specială pentru Deficienţi de Auz „Sfânta Maria” din Bucureşti, Asociaţia Naţională a Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestual, Asociaţia „Ascultă Viaţa” şi Lions Club Arad.

Mai multe detalii privind criteriile de participare sunt disponibile în Regulamentul concursului, atât pe platforma online www.finantare.fundatiaorange.ro, cât şi pe websiteul Fundaţiei Orange la adresa: www.fundatiaorange.ro/finantare/index.html.

Data articol: decembrie 10, 2015

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam