Luminița Molico: “În antreprenoriat, trebuie să vezi the big picture”

June 7, 2012, , Comenteaza, 3,837 afisari

După ce a organizat, timp de șapte ani, evenimente corporate, Luminița Molico s-a hotărât să pună la cale nunți, pe cont propriu. A învățat, a acumulat, s-a pregătit, a așteptat, iar atunci când a simțit că a venit momentul – a luat calea antreprenoriatului. Luna aceasta, trei cupluri vor avea parte de nunți ca-n povești, organizate de Licurici în mișcare. Cine e licuriciul? Chiar Luminița, care nu stă o clipă locului și debordează de energie pozitivă și un optimism molipsitor!

Cum a început cariera ta profesională?

Am făcut Facultatea de Geografie, la Universitatea din București. În 2004, după absolvire, m-am orientat către turism și m–am angajat la agenția de turism Paloma Tours.

De ce ai ales Facultatea de Geografie?

De când eram mică eram pasionată de geografie. Țin minte că aveam un glob pământesc acasă și îmi plăcea să îl rotesc și să mă plimb imaginar prin toate țările. Și îmi place foarte mult să călătoresc. (…) După Facultatea de Geografie am urmat și un Master în marketing și comunicare, la A.S.E., ca să-mi îmbogățesc cunoștințele în marketing pentru ceea ce doream să fac mai departe – să intru într-o agenție de turism/evenimente/PR.

Deci primul job a fost în agenția de turism Paloma Tours, unde făceam evenimente corporate – conferințe prin țară, petreceri de Crăciun și altele și începuse să-mi placă chestia asta. Apoi, în 2006, m-am angajat la Roddia, o agenție care organizează evenimente, unde am lucrat trei ani și jumătate. Acolo m-am rodat, am făcut foarte multe evenimente, am cunoscut foarte mulți oameni și am înțeles cum funcționează business-ul ăsta. M-am ocupat de lansări de hoteluri, party-uri de Crăciun, team building-uri în București sau în afara Bucureștiului, incentive (excursii oferite ca bonus angajaților, pentru rezultate), conferințe foarte mari. Era un job complex, în care eram obișnuită să le fac pe toate într-un timp foarte scurt. Pe parcurs am avansat de la Project Manager la Senior Project Manager și gestionam Departamentul de Evenimente Speciale.
La un moment dat am simțit că nu mai am unde să cresc în firma respectivă și am decis să plec, în primăvara lui 2009. Nu aveam nimic stabilit, nici un alt job spre care să mă îndrept, dar am făcut-o, pur și simplu. Chiar îmi aduc aminte, părinții îmi spuneau: tocmai a venit criza, tu ai un salariu foarte bun, ai o poziție, nu înțelegem ce este în capul tău de ai decis să faci chestia asta, dar le-am zis să aibă încredere.

Nu aveai niciun plan?

Nu aveam absolut niciun plan concret. Tot ceea ce știam era că vroiam să fac ceva pe cont propriu. Îmi doream foarte mult să încep, cu soțul meu, un business în viticultură, să ne cumpărăm o bucată de pământ și să ne mutăm la țară, să fugim de oraș.

Vă pricepeți la viticultură?

Nu ne pricepeam deloc. Știam doar că vrem și că puteam să accesăm niște fonduri europene. Ei bine, nu a fost chiar așa. Părinții au fost primii care ne-au descurajat, spuneau că este foarte greu, tatăl meu, lucrând în agricultură, știa care sunt problemele. Și fiind vorba și de o sumă foarte mare de bani, ne-am hotărât să ne reorientăm. Dar nu chiar atunci. În 2009 ne-am căsătorit și am avut timp să-mi organizez nunta, pentru că altfel nu aș fi avut niciun pic de timp. După nuntă am plecat în luna de miere, iar când ne-am întors cineva mi-a spus că se fac angajări la Happy Tour și că se caută un șef de departament la Evenimente. Mi-am spus că sună bine și, după o pauză de șase luni, m-am reangajat. În ianuarie 2010 am început să lucrez la Happy Tour – cea mai mare agenție de corporate travel de la noi. Am fost responsabilă de departamentul de Evenimente, am făcut strategia de business, pentru că departamentul nu era construit. Sunt foarte mândră de ceea ce am realizat acolo, să iei o treabă de la zero și să o faci să meargă chiar e ceva. Mă bucur că au avut încredere în mine și că mi-au lăsat mână liberă.
Am decis să plec și de acolo în august 2011, pentru că totul devenise foarte static, foarte corporatist și mă ocupam mai mult de conferințe – fix ceea ce nu-mi plăcea mie. Oricum mă hotărâsem să încep să fac ceva pe cont propriu încă din 2009, de când am plecat de la Roddia, însă pe atunci simțeam că nu sunt suficient de “coaptă” și că nu știu exact care e ideea câștigătoare.

Și de data asta era altfel?

Între timp știam foarte clar ce vroiam să fac. Aveam licuriciinmiscare.ro – blogul meu, pe care puneam poze din călătorii și tot felul de lucruri care îmi plăceau. Am făcut un brainstorming cu soțul meu, în care ne-am gândit ce să facem, ce denumire să aleg… A fost simplu, zic eu acum, ideea a venit cumva firesc.

Povestea numelui

Ce legătură este între un licurici și organizarea nunților? Aparent, niciuna, dacă nu o cunoști pe Luminița. Dar dacă îi vezi zâmbetul larg, părul blond, fața senină și o asculți povestind despre personajele din povești care se transformă în mirese – vezi imediat legătura. Luminița însăși este un licurici în mișcare, pentru că ea se ocupă, singură, de organizarea unor evenimente atât de particulare, într-o manieră cu totul aparte.

De unde a venit ideea numelui?

M-am gândit la licurici – insectele care iluminează – și am făcut legătura cu numele meu, Luminița, având în minte ideea de lumină. Cum ceea ce fac sunt evenimentele, deci mă mișc foarte mult, am ajuns la Luminița în mișcare sau, altfel spus, Licurici în mișcare!

Și cum de te-ai gândit să organizezi nunți? 

Ideea mi-a venit de la nunta mea, pe care am organizat-o la țară. Am avut niște încercări, m-am întâlnit cu câțiva oameni de la agenții, dar vorbeam altă limbă. Tot ceea ce îi interesa pe ei era culoarea mea preferată și ce funde pentru scaune îmi doresc și îmi propuneau două locuri, cu care nu am rezonat în niciun fel. Pur și simplu nu înțelegeau ce îmi doresc. Mi-am dat seama că există o nișă care nu este încă exploatată. Mi-am organizat singură nunta tradițională și foarte mulți oameni mi-au spus că a fost interesantă. Așa am decis să fac treaba asta. Deși să treci de la corporate la nunți – e o diferență mare.

Ce e mai greu, să faci nunți sau evenimente corporate?

Evenimentele corporate sunt complexe, sunt implicați mai mulți factori, pe când o nuntă e mai simplu de organizat. Însă e greu de gestionat din punct de vedere emoțional! Vorbim de emoțiile mirilor, ale părinților… Dacă în corporate lucram cu o singură persoană, din partea clientului – aici lucrez cu o familie întreagă! Și e un challenge pentru mine să îi ascult pe fiecare și să iasă totul foarte bine. În rest, nu există nicio surpriză pentru mine. Încerc să fac și o parte de educare, în ceea ce privește nunțile de la noi, să ieșim din canoane.
După ce am plecat de la Happy Tour am stat și m-am gândit cum să arate site-ul, cum să poziționez firma, am gândit nunțile ca în povești, și așa am ajuns la personajele din povești. Conceptele mele pentru nunți pornesc de la personajele feminine din povești. Cum sunt Ileana Cosânzeana, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada… Personajele astea sunt, de fapt, niște tipologii de oameni. Când mă întâlnesc cu o viitoare mireasă îmi dau destul de repede seama în ce categorie intră. Când încep să organizez o nuntă, stau de vorbă cu mirii, e foarte important să aflu ce le place, ce gusturi au, unde le place să călătorescă, ce muzică ascultă, ce lucruri au în comun. Găsesc o idee, pe care e foarte simplu să o aplic pe tot evenimentul, și facem ca toate elementele – rochia, localul, florile sau invitațiile – să fie din aceeași poveste.

„Mi se pare că am renăscut!”

Când o aud pe Luminița povestind cum i-au venit ideile, cum s-a pregătit, cum s-a sfătuit și cum a pus bazele afacerii, totul pare atât de ușor… Însă e limpede că în spatele business-ului cu personaje din povești și nume jucăuș se ascund multă muncă și nopți nedormite. A fost, însă, o alegere inspirată, pe care nu o regretă. Iar desprinderea de corporație și alegerea antreprenoriatului i-au adus împlinirea.

Câte nunți ai organizat până acum?

M-am lansat în octombrie 2011, iar în ianuarie 2012 am primit foarte multe telefoane de la viitoare mierese. Au fost multe cereri, pentru care sunt foarte recunoscătoare, pentru că m-au ajutat să văd punctele forte și greșelile pe care le-am făcut în poziționarea inițială. Cererile lor m-au ajutat să aflu mai multe despre public și să îmi îmbunătățesc produsul. Din toate aceste cereri, momentan s-au concretizat trei nunți, toate în luna iunie. La fiecare sunt între 40 și 100 de oameni. Două în București și una la țară, în Transilvania.

Cum au ajuns la tine cuplurile cu care lucrezi acum?

Prin internet. Puterea de propagare prin internet este foarte mare.

Ai un fee mare, comparativ cu celelate agenții care organizează nunți?

Este între mediu și mare. Eu am un sistem foarte sănătos de a lucra cu clienții. Le spun clar că am un comision fix. Le fac propuneri pentru tot – ateliere de croitorie, flori, localuri, absolut tot ce trebuie – și din momentul în care am ajuns la un acord, ne întâlnim cu cei de la restaurant, hotel sau pensiune și plata se face direct de clienți către aceștia. Nu vreau să se facă totul prin mine. Am învățat asta de când lucram pentru corporații, e mai bine așa.

Cum a fost trecerea de la corporație la antreprenoriat?

Mie mi se pare că am renăscut! După ce am plecat din corporație parcă sunt alt om. Am o altă viziune. Corporația mă consuma foarte mult, eram nefericită. Simțeam că pot mai mult și că nu fac ceea ce îmi place acolo. E adevărat, eram șefă, călătoream, aveam un salariu, o funcție care îmi aducea niște privilegii, știi cum e, oamenii te privesc într-un anumit fel. Dar vroiam altceva.

Ce au spus cei din jur când ți-ai dat demisia?

Că mi s-a urât cu binele, eram în plină criză. În 2011, să pleci de la un salariu bun, din poziția de șef de departament în cea mai mare companie de profil din țară – chiar era o nebunie.

Și nu ți-a fost frică, imediat după ce ți-ai dat demisia?

Nu, în niciun fel. Temerile au apărut puțin mai târziu, mă gândeam: ce fac?, pentru că am fost, opt ani, într-un sistem, în care am fost obișnuită ca salariul să îmi vină în fiecare lună. E o siguranță pe care, ca antreprenor nu o ai, cel puțin în primul an, în care testezi piața, vezi cum merg treburile, te adaptezi. Dar m-am gândit că dacă nu o fac atunci – nu o mai fac. Împlinisem și 30 de ani și mă gândeam: dacă nu încep acum, cu siguranță nu voi mai începe altă dată. M-am gândit că acela este momentul și, dacă ceva nu o să meargă bine, pot să mă repliez oricând. În momentul în care m-am hotărât să plec am simțit o foarte mare eliberare. Perioada în care am gândit, alături de soțul meu, produsul – cum vreau să arate, ce e pe piață – a fost foarte frumoasă. Soțul meu lucrează în publicitate și mă ajută, știe foarte multe tips&tricks.

Dar el ce a zis când ți-ai dat demisia de la Happy Tour?

Am avut o discuție înainte, a fost o decizie de comun acord, nu una emoțională. Eu îi tot spuneam că sunt nefericită, că nu mă mai motivează în niciun fel ceea ce făceam. A înțeles, m-a susținut, a fost alături de mine, crede în mine. Și părinții au avut o abordare diferită față de data trecută, când vroiam să intru în afacerea cu viticultura. S-au bucurat foarte mult, au zis: da, de data asta te susținem, este genul de business care credem că ți se potrivește, spre deosebire de vie!

Te-au sprijinit financiar?

Nu m-au sprijinit financiar, dar m-au ajutat să îmi fac un credit bancar, cu care să-mi susțin cheltuielile cu firma.

Destination weddings, printre planurile de viitor

Luminița are planuri mari pentru viitorul apropiat. Vrea să își poarte mirii și poveștile lor dincolo de București și chiar dincolo de granițele țării. Și-a gândit produsul până în cele mai mici detalii și m-a convins că acesta este primul pas către o afacere solidă.

Dacă te uiți în urmă, ai schimba ceva din momentul în care ai plecat din corporație și până acum?

Nu. A fost cea mai bună hotărâre. E timpul cel mai bun, deși toată lumea spune că suntem în criză și că e o piață nesigură, dar nunți se vor face întotdeauna. Consider că este loc, piața nu e în totalitate acoperită, se va simți nevoia de servicii profesioniste, de calitate și creative. În momentul în care o să se termine cu această criză, o să fie numai bine pentru mine, pentru că mi-am crescut brandul și o să fiu acolo. Sunt foarte optimistă și nu aș schimba absolut nimic.

Ce planuri de viitor ai?

În primul rând vreau să dezvolt business-ul cu nunțile, o să încep niște colaborări cu anumiți parteneri, vreau să îmi duc produsul și spre alte zone decât Bucureștiul. Am lansat noua poveste, Mica Sirenă (următorul personaj, în peisaj marin), care are ca destinație Grecia și, pentru că îmi place foarte mult să organizez nunți în afara Bucureștiului și în afara țării, o să-mi orientez produsul către destination weddings. În Transilvania, Bucovina, Maramureș, unde sunt niște peisaje superbe, sau Grecia, Toscana, Provence… Și aș vrea să mai am un brand separat, pentru evenimentele corporate.

Ce sfaturi ai da cuiva care vrea să devină antreprenor?

Să gândească și să plănuiască totul foarte bine, nu să facă din aproape în aproape. Cred că ideea de bază e să nu te arunci. Dacă vrei calitate și un business care să funcționeze pe termen lung, trebuie să vezi the big picture, chiar dacă or să-ți vină banii în doi ani de zile. Trebuie să ai răbdarea să construiești lucruri.

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci