Nu poți să mănânci desertul dacă nu ai terminat încă felul doi

În mod normal, cineva cu pregătirea teoretică a lui Paul Dumitru s-ar potrivi la fix cu rolul de jurnalist. Și o vreme chiar așa s-a și întâmplat. Din 2006 (încă din timpul facultății) și până în vara anului trecut, nimic nu părea să anunțe titulaturile de „writing coach” și „words magician” pe care cei interesați le pot regăsi în profilul său. Dacă ineditul titluaturilor sau traseul profesional original v-au atras atenția, puteți afla mai multe despre acest career renegade în interviul de mai jos.

Cum ți-a venit ideea să faci această schimbare în carieră?

Adevărul e că nu prea a fost ideea mea. Cel puțin, nu de la o idee a pornit, ci de la o problemă. E vechea poveste: cel mai mare pas îl faci în cel mai greu moment. Când ești constrâns.

Atunci când am făcut eu schimbarea, în vara anului 2010, revista la care lucram nu reuşea să mai plătească la timp salariile şi umblau zvonuri că nu o să-şi mai revină (ceea ce ulterior s-a dovedit a fi fals). Totuși, chiria și cheltuielile lunare mergeau înainte. Pentru că familia mea nu și-ar fi permis să mă susțină financiar, iar să mă împrumut consideram că ar fi o greșeală, am decis să nu stau să aștept, ci să acționez. Aşa că mi-am dat demisia. În felul ăsta nu-mi rămânea decât o singură opțiune: să schimb ceva.

Care au fost pașii pe care i-ai făcut pentru a lua decizia de schimbare? Ce te-a ajutat să iei decizia (cărți, idei, oameni)?

Am ajuns la decizia asta analizând concret situația mea din acel moment: un salariu care întârzia și care oricum fusese redus din cauza crizei; un context în care toți se temeau că vor fi concediați, sau că salariile vor fi tăiate din nou; mulți oameni demotivați și o atmosferă cu totul deprimantă în care numai despre asta se vorbea. Era acest lucru ceea ce îmi doream să fac? Clar, nu.

Chibzuind asupra situației și punând în balanță lucrurile, mi-am dat seama că cel mai bine e să plec, pentru a mă putea concentra doar pe a găsi ceva nou. Problema era însă că în vara lui 2010 piața muncii treacea printr-o perioadă slabă, ca să nu mai zic de domeniul mass-media în sine.

Dar, așa cum bănuiam, doar luând-o de la 0, doar sărind în apele tulburi, mi-am putut da seama de adevărata stare a pieței și de ce trebuie să fac. M-a ajutat mult și faptul că citisem de-a lungul timpului multe articole despre recrutare, interviuri de job și despre cum să-ți cauți de muncă. Așa că am început să pun în practică sfaturile.

În primul rând mi-am făcut un plan cu activități zilnice în direcția găsirii noului job și mi-am promis – deși nu mi-a ieșit 100% – să nu ajung să dedic acestui demers prea mult timp, ca să nu mă auto-intoxic. Aşa că zilnic, timp de două săptămâni, am aplicat la 10 joburi noi pe site-urile de recrutare (nu am primit absolut niciun răspuns; piața era supra-saturată de profesioniști). În paralel, însă, am început să evaluez baza mea de date cu sursele cu care interacționasem de-a lungul timpului și mi-am trecut într-un carnețel persoanele pe care le cunoscusem cel mai bine – cum se spune în breasla jurnaliștilor: oamenii care te știu atât de bine încât îi poți suna și la 11 noaptea. În mare, era vorba de oameni de business și persoane din resurse umane, 12 la număr, cărora le-am trimis câte un e-mail povestindu-le situația mea și ce intenționez să fac. Le ceream să-mi spună dacă știu de vreo oportunitate de job în domeniul meu sau măcar să-mi dea câteva sfaturi. M-am întâlnit cu aproape toți, iar unul dintre ei chiar avea o propunere de job pentru mine. A fost primul pas spre statutul de freelancer.

Cum au reacționat cei din jur, cunoscuții, familia când le-ai împărtășit dorința și ideile tale?

Unii m-au sfătuit să fiu precaut și să mai aștept, alții m-au avertizat că toată piața e prăbușită și că nu o să mă descurc. Una peste alta, mi s-a părut că ei se temeau chiar mai mult decât mine. Au fost însă și câteva persoane aproapiate care m-au susținut și au crezut în alegerea mea. Cel mai important este însă ca tu să crezi că faci pasul potrivit. E normal să te temi de ce va urma. Important e să nu te îndoiești de decizie, ca nu cumva să ajungi să regreți și să te concentrezi mai mult pe ce a fost decât pe ce urmează, pe ce ai pierdut, decât pe ce ai putea avea.

Pe cine te-ai bazat cel mai mult în acest demers și de unde ți-a venit curajul :-)?

Cel mai mult m-am bazat pe mine, pentru că numai eu puteam să depun efort, să fac lucruri. Eu eram singurul responsabil. Cât despre curaj, cred că exact prin acest proces îl făceam să crească. Totuși, nu pot să uit cât de mult m-au ajutat sfaturile și energia celor cu care m-am întâlnit în acea perioadă. Au contat enorm și le mulțumesc.

Ce ai aflat despre tine în experiența asta?/ Cum te-a schimbat experiența asta?

Oricât de trivial ar suna, în felul ăsta mi-am dat seama că am curajul și puterea de a face orice îmi propun. Și mi-am mai dat seama că în astfel de momente poți într-adevăr să alegi și e bine să mergi pe varianta de care nu atârnă regrete. Oricum, dacă ar fi să se repete situația, aș proceda la fel.

Ce îi sfătuiești pe cei care vor să își schimbe radical cariera?

O schimbare radicală cere o decizie radicală. Tocmai de aceea, pe toți cei care mi-au spus că vor să-și schimbe locul de muncă în ultima vreme i-am sfătuit să găsească mai întâi o soluție ca să plece de jobul actual. Nu poți să mănânci desertul dacă încă nu ai terminat felul doi. Mi se pare cel mai sănătos să închei ceva, ca să poți începe altceva. Pentru că dacă rămâi prins într-un loc, confortul senzației că ai o plasă de siguranță dedesubt te va împiedica să faci pașii curajoși necesari. Mai bine te împrumuți ca să o iei de la 0, decât ca să continui într-un loc unde perspectivele se îngustează. Și-i mai sfătuiesc să-și accepte frica, dar să nu o lase să-i paralizeze. Teama există oricum, e ceva natural. De altfel, ar fi extraordinar dacă ar putea să-și ia câteva ore de singurătate în care să scrie sincer despre ce simt și ce vor, despre ce temeri au și ce ar avea de pierdut dacă fac pasul A sau pasul B. Chestia asta te ajută să vezi adevărata dimensiune a lucrurilor. Și să construiască și o listă de 50 de calități și lucruri pe care știu să le facă.