Secțiune susținută de

Revista presei: De ce nu vor fi promovaţi niciodată cei mai buni angajaţi

Portal HR \ Actual \ Revista presei: De ce nu vor fi promovaţi niciodată cei mai buni angajaţi

Orice persoană este promovată până atinge culmea incompetenţei” – cam aşa s-ar traduce, pe scurt, principiul lui Peter, o teorie elaborată în urmă cu câteva decenii de către profesorul canadian Laurence J. Peter, notează Business Magazin. Teoria, lansată în “The Peter Principle”, carte scrisă într-un stil umoristic, apărută în 1969, arată că, după un anumit nivel, în urma unor promovări succesive, angajaţii ajung să îşi depăşească nivelul de competenţă, devenind astfel incompetenţi. Cu alte cuvinte, cine face performanţă pe o anumită poziţie nu poate oferi garanţia unei performanţe comparabile pe o poziţie superioară sau diferită. Şi atunci, cum îşi dau managerii seama dacă sunt sau nu bune deciziile de promovare a subalternilor?

Pe de altă parte, Forbes România scrie că scolile de antreprenoriat pentru copii au devenit o modă, dar, dincolo de acest mic „defect”, ele îi învaţă pe cei mici lecţii importante, pe care chiar unii dintre cei mai mari oameni de afaceri ar fi vrut să le ştie.

Recomandările zilei:

Capital: Angajatorii, „pe loc repaus” până la sfârșitul acestui an

Wall-Street.ro: Patru universităţi din România, prezente în top 800 mondial

Wall-Street.ro: Domeniile vedetă în această toamnă: unde găseşti cele mai multe joburi şi salariile oferite

Incont.ro: Câmpeanu a luat pulsul pieţei muncii din Olanda. Câtă nevoie este de lucrătorii români în Ţările de Jos

Incont.ro: Tinerii care vor să se mute la sat şi să-şi dezvolte o afacere ar putea primi 70.000 de euro de la stat

Cariereonline.ro: Inteligenţa Organizaţională: alinierea nevoilor informaţionale ale companiei cu obiectivele ei strategice

Adevărul: Cele mai bune 10 oraşe universitare din lume. Paris ocupă primul loc

România Liberă: Câţi bani mai avem în conturile de pensii private

Harvard Business Review: What’s the Point of Creativity?

Harvard Business Review: Female Entrepreneurs Go Beyond „Cookies and Crafts”

Harvard Business Review: Six Principles for Developing Humility as a Leader

Financial Times: Why can’t I keep my current post?

The Wall Street Journal: The Biggest Office Interruptions Are…

Ere.net: Use the Old Recruiting Tools You Were Given

Data articol: septembrie 11, 2013

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam