Secțiune susținută de

Rusalii 2016: Salariaţii vor sta acasă pe 20 iunie

Portal HR \ HR Pedia \ Rusalii 2016: Salariaţii vor sta acasă pe 20 iunie

Prima şi a doua zi de Rusalii, care în acest an pică pe 19 şi 20 iunie, sunt sărbători legale nelucrătoare, astfel că salariaţii cu program normal se vor bucura luna viitoare de un weekend prelungit. Totuşi, cei care sunt nevoiţi să lucreze cu ocazia Rusaliilor vor avea dreptul la compensaţii.

În prezent, prima şi a doua zi de Rusalii se numără printre liberele legale incluse în Codul muncii – singurul act normativ în vigoare ce prevede în ce zile de sărbătoare legală nu se lucrează.

Din moment ce aceste două sărbători pică întotdeauna duminica şi lunea, salariaţii cu program obişnuit (adică de luni până vineri) vor beneficia de timp liber doar în data de 20 iunie.

Până acum, angajaţii au primit liber în 2016 doar pe 1 ianuarie, din moment ce a doua zi din 2016 a picat într-o sâmbătă, şi pe 2 mai, din moment ce prima zi de Paşte şi Ziua Muncii s-au suprapus într-o duminică. Astfel, excluzând prima şi a doua zi de Rusalii, rezultă că până la finele anului mai sunt cinci libere legale, dintre care doar patru pică în timpul săptămânii:

  • Adormirea Maicii Domnului – 15 august (luni);
  • Sfântul Andrei – 30 noiembrie (miercuri);
  • Ziua Naţională a României – 1 decembrie (joi);
  • prima şi a doua zi de Crăciun – 25 şi 26 decembrie (duminică şi luni).

Potrivit Codului muncii, acordarea zilelor libere se face de către angajator, iar prin contractul colectiv de muncă aplicabil (acolo unde este cazul) pot fi stabilite şi alte zile libere. În acelaşi timp, de reţinut este că sărbătorile legale nelucrătoare şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu se includ în durata concediului de odihnă anual.

Dacă vei lucra de Rusalii, angajatorul trebuie să-ţi acorde compensaţii

Acordarea de timp liber în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală nu este valabilă pentru toţi salariaţii. Concret, aşa cum este precizat în Codul muncii, anumite categorii de angajaţi trebuie să lucreze în aceste zile, beneficiind, în schimb, de compensaţii.

Află toate informațiile de care ai nevoie citind articolul de Alexandru Boiciuc pe Avocatnet: Rusalii 2016: Salariaţii vor sta acasă pe 20 iunie.

Save

Data articol: iunie 6, 2016

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam