Secțiune susținută de

Spune-mi cu cine nu te-nţelegi ca să-ţi spun cine eşti

Portal HR \ Evenimente \ Spune-mi cu cine nu te-nţelegi ca să-ţi spun cine eşti

Pe  18 – 20 iunie sau 21 – 23 iunie 2012 poți participa la un curs care îți va schimba radical modul în care comunici cu ceilalți. Este vorba de Process Communication Model®, livrat de Dragoș Bucurenci în parteneriat cu EXEC-EDU – compania de formare continuă a școlii de afaceri ASEBUSS.

Modelul revoluţionar de comunicare, Process Communication Model® (PCM), deschide o nouă perspectivă în abordarea problemelor de personalitate la locul de muncă. Modelul te învaţă cum să te faci ascultat şi plăcut, nu doar auzit de ceilalţi şi îţi oferă instrumente pentru a înţelege şi a soluţiona mai eficient neînţelegerile dintre colegi şi problemele de comportament ale acestora.

PCM a fost dezvoltat în Statele Unite de psihologul clinician dr. Taibi Kahler. A fost folosit timp de un deceniu la NASA pentru selecţia şi pregătirea astronauţilor, dar şi de preşedintele Bill Clinton şi de secretarul de stat Hillary Clinton, doi apropiaţi ai doctorului Kahler.

Dragoş Bucurenci este un cunoscut activist ecologist, cu 10 ani de experienţă în management şi comunicare, dintre care ultimii şase i-a petrecut construind două dintre cele mai importante organizaţii de mediu din România: Salvaţi Delta şi MaiMultVerde. Este pasionat de psihologia comunicării, iar în urmă cu un an şi-a susţinut examenul pentru obţinerea dreptului de a preda cursul PCM în România.

«Cele mai multe probleme la locul de muncă apar de la felul în care spunem lucrurile, nu de la ceea ce spunem. Soluţia la aceste probleme este să ne readucem aminte că „tonul face muzica”. PCM este, dacă vreţi, o lecţie despre muzică.», a declarat Dragoş Bucurenci.

Ai nevoie de cursul acesta dacă: 

  • Ţi se reproşează că nu comunici bine, deşi ţi se pare că vorbeşti mereu cât se poate de limpede
  • Crezi că opiniile tale merită să fie ascultate de ceilalţi
  • Ai colegi cu care nu te înţelegi, dar cu care trebuie să lucrezi
  • Simţi că există tensiuni în echipă şi îţi doreşti ca ele să se atenueze
  • Îţi place să lucrezi cu oamenii şi să-i ajuţi să se dezvolte
  • Vinzi produse sau servicii
  • Te afli în faţa unei noi provocări şi trebuie să-i faci şi pe ceilalţi să te urmeze
  • Îţi place munca ta, dar de la o vreme nu mai vii cu foarte multă plăcere la serviciu

Modelul Process Communication® este util oricui lucrează cu oamenii. Cursul este în special recomandat managerilor, mediatorilor, agenților de vânzări, comunicatorilor, oamenilor de marketing, profesorilor, părinților, psihologilor, avocaților, consultanților.

6 motive pentru care merită să urmezi acest curs:

La sfârşitul cursului, vei putea să identifici cele şase tipuri de personalitate descrise de Taibi Kahler, precum şi combinaţiile acestora şi vei şti cum să comunici adecvat cu fiecare dintre ele.

Vei fi în stare:

  • să te faci înţeles chiar şi de oamenii cu personalităţi diferite de a ta
  • să-ţi motivezi mai bine colegii (pentru că vei şti care sunt adevăratele lor nevoi)
  • să-ţi mulţumeşti cu mai multă uşurinţă şeful
  • să-ţi explorezi punctele tari ale personalităţii tale şi să le dezvolţi
  • să-ţi identifici tiparele comportamentele distructive şi să tratezi cauza acestora
  • să prevezi şi să previi comportamentele distructive ale altora

Vei fi o persoană mai plăcută de ceilalţi şi vei deveni cu timpul un fin observator şi evaluator al oamenilor. În plus, o să ai ocazia să te distrezi aplicând acest model cu succes şi bucurându-te de rezultatele lui.

Înscrierile se pot face online pe cumcomunici.ro.  

Data articol: mai 15, 2012

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam