3 cărți de citit și de pus sub brad

December 21, 2016, , Comenteaza, 2,115 afisari
Phoenix ATS

Pentru că suntem siguri că nu ați apucat încă să luați toate cadourile de pus sub brad, ne-am gândit să vă recomandăm de data aceasta câteva cărți care promit să fie nu doar o lectură de vacanță, ci o provocare de înțelegere diferită a modului în care ne așezăm  în viață și lume, unii față de alții, oricât de aproape sau de departe am fi.

Iată, așadar, cărțile la care ne-am gândit noi:

  1. Hygge (pronunţat aproximativ „hiu-ga”) înseamnă să ai sentimentul că aparții unui loc. Înseamnă căldură, confort și mulțumire.

    Hygge este o tradiţie şi o emblemă a naţiunii daneze de mulţi ani. Dar nu este obligatoriu să fii danez ca să înţelegi şi să te bucuri de hygge: cu toţii recunoaştem temele universale care stau la baza practicării sale – apartenenţa, încrederea, conectarea, comuniunea, reciprocitatea, înrudirea, siguranţa, căminul, mulţumirea, autenticitatea, prezenţa şi iubirea.

    Această cărticică fascinantă vă va ajuta să înțelegeți ce înseamnă hygge și să o aplicați în viața de zi cu zi.

    Faceți-vă un ibric de cafea, relaxați-vă în fotoliul preferat și descoperiți singuri cum vă puteți îmbunătăți viața cu ajutorul hygge.

  2. Viaţa păstorului, O poveste din Lake District de James Rebanks

    Pentru unii dintre noi, viaţa este în totalitate propria creaţie, dar nu şi pentru James Rebanks, primul născut al unui păstor, membru al unei familii care a trăit generaţii la rând în Lake District şi împrejurimi. Stilul lor de viaţă este dictat de anotimpuri şi de muncile specifice acestora, aşa cum se întâmplă de sute de ani. Un viking ar înţelege munca lor: trimiterea oilor pe dealuri vara, pregătirea fânului, târgurile de toamnă unde se refac stocurile turmelor, truda epuizantă a iernii, când omul trebuie să asigure supravieţuirea oilor şi ameţeala uşoară ce vine odată cu primăvara, când se nasc mieii, iar oile se pregătesc să se întoarcă pe dealuri.

  3. Dincolo de frumuseţea perenă -Viaţă, moarte şi speranţă în oraşul de jos din Mumbai de Katherine Boo

    În această carte uluitoare Katherine Boo zugrăveşte o epocă tulbure de schimbări globale şi de inegalitate ce devine umană prin povestea dramatică a unor familii care luptă pentru o viaţă mai bună în Annawadi, o aşezare improvizată la umbra hotelurilor de lux de lângă aeroportul din Mumbai. Odată ce India începe să prospere, locuitorii din Annawadi încep să spere cu pasiune. Abdul, un adolescent întreprinzător, vede „o avere nemăsurată” în gunoaiele reciclabile aruncate de cei bogaţi. Chiar și copiii cei mai săraci, cum ar fi tânărul hoţ Kalu, simt că şi-ar putea împlini visele.

    Ulterior însă Abdul este acuzat pe nedrept în urma unei tragedii şocante; teroarea şi recesiunea globală scutură oraşul din temelii; tensiunile înăbuşite legate de religie, castă, sex, putere şi invidie economică ies la iveală în chip brutal. Cu inteligenţă, umor şi o profundă înţelegere a ceea ce-i leagă pe oameni în vremuri tulburi de schimbare, Dincolo de frumuseţea perenă, o carte bazată pe ani întregi de documentare fără compromis, îl duce pe cititor drept în mijlocul uneia dintre lumile ascunse ale secolului XXI şi în inima unor familii cu neputinţă de uitat.

     

    Voi ce cărți v-ați gândit să faceți cadou?

Save

Save

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • hr
  • hr
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci