3 lecturi pentru un sfârșit de toamnă inspirat

November 13, 2018, , Comenteaza, 545 afisari
Phoenix ATS

Nu știu alții cum sunt, dar eu aștept cu nerăbdare târgul de carte Gaudeamus. Deși îmi rezerv și bucuria de a descoperi la fața locului noile apariții editoriale, nu pot să nu trag cu ochiul în online ca să îmi pun la punct măcar o listă orientativă de cărți pe care nu vreau să le ratez.

Ca de obicei, Publica vine la târg cu cărți pe care ar fi păcat să le ratați, așa că iată recomandările mele pentru lecturile unui sfârșit de toamnă inspirat:

Până să-ți dai seama – Motivele inconștiente pentru care facem ceea ce facem de JOHN BARGH

Despre carte și autor:

John Bargh, cel mai important expert mondial în domeniul minții inconștiente, prezintă o carte revoluționară, elaborată pe parcursul a 20 de ani, care ne oferă o înțelegere cu totul nouă a proceselor mentale ascunse care ne influențează comportamentul de zi cu zi și ne transformă profund înțelegerea despre noi înșine.

Spunând anecdote personale cu un entuziasm molipsitor și făcând dezvăluiri surprinzătoare și încântătoare, John Bargh îlpoartă pe cititor prin laboratoarele sale de la New York University și Yale, unde el și colegii săi au descoperit modul în care inconștientul ne ghidează comportamentul, obiectivele și motivațiile în arii precum relațiile cu alte rase, parentingul, afacerile, comportamentul de consum și dependența. El ne dezvăluie ceea ce știe acum știința despre influența omniprezentă a minții inconștiente asupra persoanelor cu care alegem să avem întâlniri romantice sau pe care le votăm, asupra lucrurilor pe care le cumpăram, locurilor în care trăim, rezultatelor pe care le avem la teste și interviurilor de muncă.

Ce spun cei care au citit-o:

Această călătorie fascinantă prin mecanismele interne ale minții umane ne dezvăluie felul în care gândurile noastre conștiente și motivele inconștiente se intersectează pentru a modela cine suntem. O carte distractivă și inteligentă care va schimba felul în care te vezi pe tine însuți și lumea din jurul tău. Jonah Berger, autorul cărților Contagios și Influență invizibilă

O carte nouă, fascinantă și provocatoare, scrisă de cea mai importantă autoritate mondială din domeniul științei minții inconștiente. Daniel Gilbert, autorul cărții În căutarea fericirii

Povestea originilor – O istorie mare a tuturor lucrurilor de DAVID CHRISTIAN

Despre carte și autor:

O ISTORIE CAPTIVANTĂ A UNIVERSULUI – de dinainte de zorii timpului și până dincolo de linia de orizont a viitorului îndepărtat. Majoritatea istoricilor studiază cele mai mici frânturi de timp, concentrându-și atenția pe momente specifice, indivizi și documente anume. Dar cum ar fi să studiem întreaga istorie, de la Big Bang și până în ziua de azi – ba chiar până departe în viitor, peste milioane de ani? Cum s-ar schimba percepția noastră despre Univers, despre Pământ și despre însăși existența noastră dacă am privi lucrurile din perspectiva întregii anverguri complete a timpului?

Acestea sunt întrebările la care David Christian și-a propus să răspundă când a pornit să cerceteze ideea de „istorie mare”, cea mai interesantă dintre abordările noi ale modului în care putem înțelege de unde venim, unde suntem și încotro ne îndreptăm. În Povestea originilor, Christian îi duce pe cititori într-o cavalcadă nebună prin toate cele 13,8 miliarde de ani pe care am ajuns să le numim „istorie”.

Ce spun cei care au citit-o:

În Povestea originilor, David Christian a găsit o modalitate spectaculoasă de a folosi istoria ca să facă ordine în tot bagajul nostru de cunoștințe despre lume, ceea ce înseamnă o minunată realizare! CARLO ROVELLI, autorul cărților Seven Brief Lessons on Physics și The Order of Time

O carte remarcabilă, care ne pune pe noi, ființele umane atât de pline de propria importanță, la locul cuvenit în cosmos, dar care explică și motivele pentru care povestea culturii și cunoașterii umane – ceea ce David Christian numește învățare colectivă – contează pentru înțelegerea lumii noastre actuale și modelarea viitorului ei.  MERRY WIESNER-HANKS, președinte World History Association

Factfulness – Zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi de ANNA ROSLING RÖNNLUNDHANS ROSLINGOLA ROSLING

Despre carte și autori:

În Factfulness, Hans Rosling, fenomen internațional TED și specialist în domeniul sănătăţii globale – împreună cu doi dintre vechii săi colaboratori, Anna și Ola –, oferă o explicație nouă și radicală a motivelor pentru care se întâmplă acest lucru. Cei trei autori prezintă zece instincte care ne distorsionează modul de a privi lucrurile – de la tendința de a împărți lumea în două tabere (de obicei noi și ei) până la felul în care percepem informațiile oferite de media (dominat de teamă) și la modul în care ne raportăm la progres (credem că majoritatea lucrurilor merg din rău în mai rău). Problema noastră este că nu știm ceea ce știm și că inclusiv presupunerile pe care le facem sunt determinate de biasuri inconștiente și predictibile.

Se dovedește că lumea este într-o stare mult mai bună decât ne-am imaginat, în ciuda tuturor imperfecțiunilor sale. Asta nu înseamnă că nu există îngrijorări reale. Dar când ne facem tot timpul griji în loc să alegem o viziune asupra lumii bazată pe fapte, ne putem pierde abilitatea de a ne concentra pe lucrurile care prezintă cea mai mare amenințare. Captivantă și revelatoare, plină de anecdote și de povești emoționante, Factfulness este o carte esențială de care ai mare nevoie, pentru că îți va schimba modul în care vezi lumea și pentru că te va ajuta să reacționezi la crizele și oportunitățile care vor apărea în viitor.

Ce spun cei care au citit-o:

Această carte vorbește despre lume și despre modul în care este aceasta cu adevărat. În plus, este o carte despre tine și despre motivele pentru care tu (și aproape orice altă persoană pe care am cunoscut-o) nu vezi lumea așa cum este cu adevărat. 

Este despre ce poți face în acest sens și despre cum vei deveni mai pozitiv, mai puțin stresat și mai plin de speranță pe măsură ce ieși din cortul circului și te duci în lume. 

Așa că, dacă te interesează mai mult să ai dreptate decât să continui să trăiești în bula ta, dacă ești dispus să-ți schimbi viziunea despre lume, dacă ești pregătit pentru o analiză critică în locul reacțiilor instinctuale și dacă te simți umil, curios și gata să fii uimit – atunci te rog să citești această carte. HANS ROSLING

Hans Rosling spune povestea „miracolului secret și tăcut al progresului uman” așa cum numai el știe. Dar Factfulness face mai mult decât atât. Explică motivele pentru care progresul este de atâtea ori secret și tăcut și îi învață pe cititori cum să-l înțeleagă cât mai bine. Melinda Gates

Tu ce cărți ai pe lista pentru Gaudeamus?

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci