5 avantaje ale programelor de internship pentru companii

June 5, 2013, , Un comentariu, 5,093 afisari
Phoenix ATS

Despre avantajele programelor de internship din punctul de vedere al candidatului fără experiență am mai vorbit pe PortalHR. Azi ne-am propus însă să le aducem aminte celor din organizații, fie că este vorba de responsabili HR sau de manageri de departamente, despre utilitatea unor astfel de programe.

Contextul este tocmai bun. Se apropie sfârșitul de an universitar și numărul absolvenților sau studenților interesați să își găsească ceva de lucru măcar pentru perioada verii crește exponențial. Pe de altă parte, în organizații va începe în curând perioada concediilor care presupune, printre altele, o organizare mai eficientă a responsabilităților și câteodată chiar o realocare a unora dintre ele. Evident, atunci când vorbim despre un intern, cantitatea și complexitatea listei de responsabilități trebuie atent controlată, dar dacă procesul este bine pus la punct și din vreme există șanse mari ca programele de internship să fie utile pentru toți cei implicați.

Iată, deci, câteva avantaje ale acestora din perspectiva organizațiilor:

Recrutezi?

Career Advisor

E-recruitment

1. Identificarea de talente cu potențial – nu se știe niciodată dacă nu cumva în rândul internilor se ascunde următorul Account Manager de succes.

2. Testarea potențialului – pentru că de la teorie la practică e un drum lung și ceea ce poate părea extraordinar la un interviu trebuie testat în munca de zi cu zi la birou.

3. Creșterea productivității – cel puțin din motivele menționate mai sus (alocare mai eficientă a responsabilităților etc.)

4. Îmbogățirea perspectivelor – sau, am putea spune, suflul proaspăt (mai ales în organizațiile mici în care fenomenul de “groupthink” este extrem de periculos).

Mai aveți nevoie și de alte motive? Citiți toată lista în articolul 10 Benefits of Starting an Intern Program.

În organizația voastră există astfel de programe? Bifează răspunsul tău și ajută-ne să stabilim în ce măsură internship-urile devin și la noi normalitate.

 

Taguri:
Comentarii (1)
  1. […] enumăr cele mai comune greşeli făcute de studenţi atunci când îşi caută o companie pentru perioada de practică (le-am facut şi eu, şi colegii mei, le-am gasit şi la studenţi străini).1. Entuziasmul […]

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • hr
  • hr
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci