Alexandru Rizea: “Eu nu fac nicio diferenţă între mine şi oamenii care lucrează pentru companie”

May 15, 2014, , Comenteaza, 4,645 afisari
Phoenix ATS

Este unul dintre primii antreprenori născuţi în democraţia românească. A înfiinţat producătorul de mobilă Lemet în 1991, iar astăzi a ajuns la afaceri de zeci de milioane de euro. Pe biroul său din Câmpina stau scrise o mulţime de citate după care s-a ghidat în cei peste 20 de ani pe care i-a petrecut ca om de afaceri. După familie, cel mai mult ţine la angajaţii fabricii de mobilă, pe care îi consideră la fel de importanţi pentru business ca propria persoană.

Ce studii aveţi?

Am făcut facultatea de electrotehnică, pe care am absolvit-o în 1975, în Iaşi. Liceul, la Plopeni, profil teoretic. Am ales să lucrez la Câmpina, pentru că acolo era o fabrică nouă. Se chema Întreprinderea de Piese Turnate – înfiinţată în 1974. M-am angajat la 1 august 1975. Mă vedeam un inginer, pentru că îmi plăcea tehnica. Am lucrat acolo până în 1992.

Când au apărut primele gânduri de a vă apuca de ceva pe cont propriu?

Imediat după Revoluţie. Atunci au avut loc foarte multe modificări la nivelul turnătoriei. Au fost schimbaţi toţi directorii, în afară de mine, care am fost păstrat pe funcţia veche. Se vorbea, în perioada respectivă, că o să vină cineva şi o să preia turnătoria. Aşa că m-am gândit că trebuie să fac ceva ca să am grijă de copiii mei.

Am înfiinţat firma în decembrie 1991, iar în 1993 am renunţat la serviciul din turnătorie. Mi-am făcut singur primele unelte, în beciul blocului în care locuiam la acea vreme. Tot în 1991 am închiriat primul spaţiu de lucru. Am început cu 15 măsuţe de cafea. Le-am vândut cunoştinţelor şi prietenilor, în aceeaşi zi în care le-am făcut.

alexandru rizea1Ce înseamnă un obiect de mobilier pentru dumneavoastră?

Eu m-am gândit întotdeauna ce înseamnă pentru client. Şi m-am gândit din două perspective: să fie ceea ce îi trebuie şi să ţină cât îi trebuie.

Ce au spus cei din familie când le-aţi spus că vreţi să înfiinţaţi firma?

Soţia m-a susţinut întotdeauna.

Cum vedeaţi antreprenoriatul în 1991 şi cum îl vedeţi acum?

Cuvântul „antreprenoriat” l-am înţeles mult mai târziu. La începutul anilor ’90 era mult mai important, pentru siguranţa ta, să poţi fi pe propriile picioare. Acum nu mai e. Acum, dacă eşti priceput şi lucrezi la o firmă bună, nu ai nicio grijă. Poţi să pleci oricând în altă parte.

Este antreprenoriatul de acum mai greu decât în anii 90?

Nu ştiu dacă este mai greu, pentru că nu am încercat. Sunt mai multe aspecte care trebuie analizate. Din punct de vedere al descoperirii unui domeniu în care să poţi să începi, consider că este mult mai uşor decât în momentul în care m-am apucat eu de treabă. Cred însă că, din punct de vedere al resurselor umane şi financiare, este mai greu.

În condiţiile societăţii actuale, un antreprenor de 60 de ani, aşa cum sunteţi dumneavoastră, poate concura cu unul de 25-30 de ani?

Sunt şanse egale, însă fiecare vârstă are avantaje şi dezavantaje. Vârsta nu este o piedică în nicio activitate, dar într-un fel contează într-o activitate, într-un fel în alta. Eu, de exemplu, nu ştiu să lucrez bine pe calculator, comparativ cu un tânăr, dar eu am experienţă în alte lucruri, pe care tânărul nu are cum să le cunoasă.

Ce sfaturi le-aţi da celor ce îşi doresc să devină antreprenori astăzi?

Nu ştiu dacă aş putea să le dau sfaturi, dar le-aş putea spune, în schimb, ce ar trebui să facă şi să ştie pentru a deveni antreprenori. Eu cred că un tânăr care vrea să se apuce de ceva, trebuie să se verifice dacă are abilităţi de a reinvesti tot, măcar pentru o perioadă de timp.

Îşi poate da seama un tânăr dacă are astfel de abilităţi?

Nu, dar poate să îşi ia angajamentul ca, de exemplu, timp de zece ani să nu ia nimic din firmă, decât dacă merge foarte bine.

Trebuie să aibă şi un capital de pornire?

Bineînţeles. Dar, pe urmă, trebuie să lase bani acolo, să se capitalizeze afacerea respectivă.

Aţi putea să porniţi acum o afacere doar cu 10.000 de euro?

Da, dacă aş avea o idee bună care să facă, într-un an, 11.000 de euro. Din cei 10.000 de euro cu care aş porni la drum iniţial.

alexandru rizea2Mă aşteptam să spuneţi 100.000 de euro.

Nu ştiu să fac aşa ceva. Revenind la întrebarea referitoare la sfaturi, nu pot să adaug decât că trebuie să fii dedicat, iar consecvenţa şi ambiţia trebuie duse la maximum, indiferent de eşecuri. Nu este timp de relaxare.

Ce vă ţine în priză la 62 de ani?

Faptul că vin la serviciu în fiecare zi. Chiar mă gândeam de curând că eu nu am avut nicio zi în care să spun: „astăzi vreau să stau acasă”. De asemenea, sunt încă unele lucruri care, în momentul de faţă, nu pot pleca decât de la mine. Şi mă refer aici la unele decizii pe care doar eu pot să le iau.

Vă este teamă să lasaţi pe altcineva în locul dumneavoastră?

Nu, dar cred că încă mai este nevoie de mine în companie pentru luarea anumitor decizii. Sper că în ziua în care va fi cazul să se întâmple această schimbare, să găsim aici, în interiorul companiei, un om care vină în locul meu. Pentru că eu sunt de părere că, pe funcţia asta, nu pot performa mai bine oamenii aduşi din exterior.

Ce le-aţi transmis copiilor dumneavoastră, ca sfaturi pentru cum să conducă businessul, având în vedere că şi ei lucrează pentru Lemet?

Nu pot să spun că le-am transmis ceva, în mod direct. Dacă şi-au luat ceva, şi-au luat ei singuri.

Aţi vrut la vreun moment dat să renunţaţi la afacere?

Niciodată.

Cum vă măsuraţi succesul? În milioane de euro sau în oamenii pe care i-aţi angajat?

Nu am milioane de euro. Compania asta nu este a mea decât pe hârtie. Aş avea milioane de euro dacă aş vinde firma şi aş băga banii în buzunar. Consider că nu banii, ci oamenii reprezintă cea mai importantă realizare pentru mine. Între 1.300 şi 1.500 de oameni trăiesc datorită fabricii. Cei ce lucrează în fabrică nu au simţit criza începută în 2009 şi nu au fost în pericol să fie daţi afară. Mai mult, în această perioadă grea, de criză, noi ne-am angajat să nu dăm oameni afară.

Să înţeleg că dacă lucrurile ar fi mers mai rău, disponibilizarea oamenilor ar fi fost ultimul lucru pe care l-aţi fi făcut pentru a salva afacerea?

Să dau oamenii afară ar fi fost ultimul lucru pe care l-aş fi făcut. Chiar dacă au fost scurte perioade în care oamenii nu au avut ce să lucreze, noi nu i-am concediat, ci i-am trimis acasă, plâtindu-le salariile integral. După ce lucrurile şi-au mai revenit, au venit la serviciu şi au recuperat.

De ce vă pasă atât de mult de oameni?

Eu nu fac nicio diferenţă între mine şi oamenii care lucrează pentru companie. Pe toţi îi consider asemenea mie. Poate că tocmai de aceea am avut o fluctuaţie de personal de doar 6,5% anul trecut. În condiţiile în care, teoria spune că, în domeniul ăsta, dacă ai o fluctuaţie de personal anuală de 25% eşti considerat foarte bun. De la începutul acestei afaceri, principiul meu a fost să dezvolt o organizaţie fără să fie nevoie să concediez oameni. Dacă nu ar fi oamenii, astăzi nu ar exista nicio afacere.

Care a fost cel mai greu moment pe care l-aţi trăit ca antreprenor? Dar cel mai frumos?

O să încep cu cel mai greu moment, care a fost în 2005. Doream să construiesc un depozit, iar constructorul căruia i-am dat avans 225.000 de euro, a fugit cu banii. Însă am reuşit să mă calmez în aceeaşi zi în care am aflat acest lucru şi am spus: „Gata! Ne împrumutăm de la bancă şi facem proiectul!”. Momente frumoase au fost multe şi nu aş putea să dau doar un singur exemplu.

Aţi făcut un calcul privind banii pe care i-aţi investit până acum?

Nu am făcut şi nu cred că se poate face un astfel de calcul. Putem să facem o valoare contabilă, dar nu cred că este relevantă.

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci