Antreprenoriatul, calea către job?

În mod obisnuit, te gândești că lucrurile se petrec în ordine inversă, din postura de angajat ajungi antreprenor, dar am vazut câteva situații în care s-au întâmplat ca în titlu. Și, deși poate părea surprinzător, ambele trasee au la fel de multe argumente pro.

M-am întâlnit săptămânile trecute cu două persoane pe care le știu de câțiva ani buni. Amândouă au trecut de curând la statutul de angajat, după ani buni de antreprenoriat. Prima dată cand am auzit o poveste similara a fost la „How To Web” în 2010, de la Mark Randall. În prezent este angajat Adobe, dar după 30 de ani de antreprenoriat. În cazul lui, explicația spusa mai în gluma, mai în serios, a fost aceea că simțise nevoia unei pauze. În plus, după ce vânduse către Adobe câteva companii, voise să vadă cum arată lucrurile într-o organizație de asemenea dimensiuni. Pe de altă parte, rolul primit în Adobe era unul strategic, în care nivelul de independență în activitate și puterea de decizie erau similare, deși nu identice:-), cu cele avute anterior.

În cele două cazuri despre care am amintit mai sus, argumentele au fost altele. Ambele business-uri personale fuseseră pornite într-un domeniu în care antreprenorii activau de ceva timp și care le facea foarte mare plăcere. Afacerile le mergeau bine, fără să depășească stadiul de business mic, aveau o componentă de consultanță semnificativă, câțiva angajați sau colaboratori și, în general, o viață frumoasă și plină.

Cu toate acestea, au acceptat ofertele de angajare venite din partea unor foști parteneri/colaboratori. Mi s-a părut interesant faptul că, încă o dată, detașarea și abordarea deschisă și curajoasă a lucrurilor au jucat un rol important în ambele situatii: au început să comunice cu viitorul angajator din postura de consultanți, ceea ce înseamnă că au oferit un feedback deschis despre cum îi apreciază produsele, ce plusuri și, mai ales, ce minusuri au acestea, ce ar face diferit și ce schimbări ar sugera. În felul acesta, și-au demonstrat nivelul de competență în industria / rolul respectiv, fără să-și fi propus neapărat asta.

Business-urile în care activează acum, în ambele cazuri, sunt mult mai mari decât cele proprii și încurajează abordarea de tip antreprenorial. Sunt doar două exemple de care “întâmplător” m-am lovit în aceeași săptămână.

Mi-a mai atras atenția un aspect: ambelor persoane, dacă și-ar fi propus să ajungă într-un asemenea rol cu câțiva ani în urmă, înaintea antreprenoriatului, le-ar fi fost cel puțin dificil, dacă nu chiar imposibil. Experiența anterioară nu le-ar fi slujit prea bine și, probabil, ar fi intrat în categoria „Nu văd niciun motiv pentru care te-aș angaja”.

Cele de mai sus m-au convins că merită să ne gândim la antreprenoriat nu doar ca la “ultimă frontieră”, ci ca la una dintre etapele de posibilă pregătire pentru un alt tip de carieră. Dar acolo nu se poate ajunge dacă etapa antreprenoriatului nu este trăită cu pasiune. Asta, însă, nu ne poate împiedica să schimbăm puțin perspectiva nu? În fond, o experiență antreprenorială demonstrează că ai curajul, capacitatea de a-ți controla emoțiile și orientarea către rezultate necesare pentru a avea performanță în suficiente domenii. Sau greșesc?