Câștigă cartea “Ce culoare are parașuta ta”

May 13, 2013, , 14 comentarii, 7,633 afisari
Phoenix ATS

Săptămâna trecută ați citit pe PortalHR despre o carte de referință pentru tot ceea ce înseamnă managementul carierei și, evident, al schimbărilor în carieră.

Ce culoare are parașuta ta?, ediția 2013 revizuită şi apărută la editura Publica, este cartea care i-a adus succes autorului Richard N. Bolles, inginer chimist de profesie, ce abordează domeniul consilierei în carieră într-o variantă modernă. Deși la prima vedere titlul pare amuzant, cartea se dovedește a fi un ghid foarte serios cu informații extrem de utile și inspiraționale. Subintitulată ”Manual practic pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă și pentru cei care doresc să-și schimbe cariera”, cartea s-a vândut în peste zece milioane de exemplare și a fost revizuită an de an. Revizuirea este, de fapt, o permanentă actualizare cu noi adaosuri, idei sau strategii mai eficiente care să se plieze pe realitățile din piaţa muncii aflată mereu în schimbare.

Și pentru că suntem convinși că fie ești în căutare activă a unei oportunități profesionale sau vrei să fii mereu la curent cu cele mai bune modalități prin care poți găsi jobul de care ai nevoie, împreună cu cei de la Editura Publica îți oferim șansa de a câștiga această carte.

Recrutezi?

Career Advisor

E-recruitment

Ce trebuie să faci?

Iată câteva din ideile menționate în recenzie despre managementul carierei:

– tot ce ţi se întâmplă are un sens, chiar dacă la momentul respectiv nu ştii exact care este acest sens;

– toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă au nevoie de un Plan B. În afară de abordarea tradiţională (trimis CV, menţionată motivaţia pentru jobul/poziţia vacantă X), este utilă o abordare creativă care necesită mai mult timp şi mai multă muncă;

– ai în vedere planificarea vieţii / a muncii şi încearcă să răspunzi la câteva întrebări: Cum îmi dau seama ce se întâmplă? Ce fac pentru ca viaţa mea să aibă o misiune? Cum aş putea fi mai eficient în atingerea obiectivelor pe care le-am stabilit?

Alege una dintre aceste teme de gândire și scrie-ne un comentariu despre ea.

Ce sens ai descoperit în ceea ce ți se întâmplă? sau…

Ce ar însemna din punctul tău de vedere o abordare creativă în căutarea unui job? sau…

Ce faci pentru a fi mai eficient(ă) în atingerea obiectivelor de carieră pe care ți le-ai stabilit?

Așteptăm comentariile voastre până pe 20 mai 2013, iar cel mai interesant comentariu va fi premiat cu un exemplar al cărții.

Mult succes!

Taguri:
Comentarii (14)
  1. carmen says:

    Sunt in căutarea unui loc de munca si am auzit ca aceasta carte poate fi un ajutor in acest sens așa ca o sa va povestesc despre ce abordari “creative” folosesc eu in căutarea unui nou loc de munca ca doar doar voi ajunge mai repede in posesia unui exemplar al cartii.

    Un instrument folosit la maxim in căutarea unui nou loc de munca trebuie sa fie LinkedIn. Eu m-am conectat cu cat mai multe persoane din hr. Am căutat in secțiunea companies agențiile de recrutare si am adăugat in rețeaua mea tot ce am gasit. Apoi am trimis cv-ul cu rugămintea de a ne întâlni la un interviu.
    Tot pe linkedin am căutat fosti colegi care lucrează in organizatii in care si eu as vrea sa lucrez si i-am rugat sa trimita cv-ul meu catre HR pentru a fi in baza lor de date in caz ca apare vreo poziție potrivita mie.
    Pornind de la așteptările mele profesionale am întocmit o lista cu companiile tinta in care as vrea sa lucrez si am trimis cv-ul catre persoane de contact găsite pe linkedin. De asemenea consult frecvent site-ul companiei de cariere pentru a urmări poziții disponibile. Se întâmplă ca unele companii sa nu posteze pe bestjobs si ejobs toate openingurile.

  2. Ina says:

    Eu sunt in cautarea activa a unui loc de munca, pentru ca firma la care am lucrat si-a incetat activitatea si evident postul meu a fost desfiintat. Abordez situatia ca pe o oportunitate profesionala (desi e mai greu financiar in acest moment) si caut un sens pozitiv a ceea ce se intampla, avand in vedere ca nu as vrea sa-mi schimb domeniul (imi place foarte mult si m-am dezvoltat in timp, am urmat cursuri de perfectionare). Dar analizand situatia “la rece”, m-am gandit ca n-ar fi rau deloc sa incep ca freelancer, sa ma desprind de un program fix si de un venit fix, sa nu mai fiu robotelul care repeta aceleasi taskuri in aceeasi firma, sa-mi permit un program flexibil atat pentru mine, cat mai ales pentru fetita mea. Am descoperit acest sens care ma motiveaza si daca acesta e drumul meu, sunt sigura ca voi reusi. Evident, cu riscurile asumate, dar cine nu risca…

    • Portal HR says:

      @Ina, felicitări! Ai câștigat cartea Ce culoare are parașuta ta?. In curând vei primi un mail de la noi pentru a stabili toate detaliile de care avem nevoie ca să îți trimitem cartea.

      • Ina says:

        Asta da surpriza ! Multumesc mult de tot. Abia astept sa citesc cartea, chiar am mare nevoie de ea. Felicitari pentru site, va doresc inspiratie si astept noi provocari !

  3. Liliana Moraru says:

    Fiecare dintre noi se afla la un moment dat in cautarea unui loc de munca…. Motivele sunt diverse: ne dorim o schimbare inn cariera, dorim sa avansam in cariera, suntem nemultumiti de actualul loc de munca (nu ne mai ofera nicio provocare profesionala, nu exista posibilitatea unei avansari in cariera, atmosfera din cadrul societatii nu este ceea ce noi ne-am dorit), etc..
    Foarte multe persoane foarte bine pregatite din punct de vedere profesional nu stiu ‘sa se vanda la un interviu’.
    Nu am cumparat aceasta carte inca, dar daca ne invata cum sa ne pregatim un CV, cum sa abordam un interviu de angajare, cum sa cauti activ un loc de munca, atunci este de apreciat. Bineinteles, este foarte important ca limbajul folosit sa fie unul accesibil, deoarece foarte multe astfel de carti folosesc un limbaj greu accesibil, chiar si pentru noi, cei care lucram in domeniul resurselor umane.
    Succes tututor celor aflati in cautarea unui loc de munca!

    Liliana Moraru

  4. Ovidiu says:

    Ce se întâmplă în viaţa ta e neutru; nu e nici pozitiv, nici ne­gativ. Tu decizi dacă e pozitiv sau negativ. Tot ceea ce se află în cadrul experienţelor tale poate fi înzestrat cu calităţi sau defecte.
    Ai impresia că înţelegi sensul evenimentelor ce au loc în viaţa ta. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Noi nu înţelegem sensul nici unui lucru ce se întâmplă, deoarece îi impunem propriul nostru sens. Dacă dorim sa intelegem sensul a ceea ce se întâmplă în viaţa noastra, trebuie sa incetam să-i mai conferim propriulnostru sens. Lucrurile trebuie lasate aşa cum sunt si simtite pe deplin.Trebuie să ingaduim sa ne invete de ce au apărut în viata noastra.
    Dacă vrem să ajungem chiar la miezul problemei, trebuie sa ne punem intrebarea: „Cum mă ajută această situaţie ? Ce îmi cere ea să dăruiesc din ceea ce încă reţin pentru mine?”
    Această întrebare ne va aduce în miezul problemei, deoarece de­monstrează disponibilitateanoastra de a privi situaţia ca pe un dar, mai cu­rând decât ca pe o pedeapsă. Când dai propriul tău sens situaţiei respective, o vei vedea mereu ca pe o pedeapsă pentru tine sau pentru altcineva. – Paul Ferrini

  5. pauna oana says:

    Ce sens ai descoperit în ceea ce ți se întâmplă?
    Am realizat ca tot ce mi se intampla are ca scop maturizarea mea,la 20 ani multi spun ca-s doar un copil aflat la inceput de drum,dezvoltarea personalitatii si abilitatilor,dar cel mai important:spargerea carapacei care ma impiedica sa arat lumii ce pot si ce vreau sa ajung.E important sa ai un plan bine definit pentru viitor,dar e esential sa stii sa te adaptezi neprevazutului si sa iesi din orice “groapa de noroi” cu hainele rupte,dar demn si cu un zambet de speranta pe buze.Viata cere o continua adaptare si imbunatatire a capacitatilor initiale si cred ca se aseamana cu o cursa de alergat in care fiecare incearca sa fie cel mai bun facandu-si bucatica mai repede decat ceilalti:nu e nevoie sa dai pumni celorlati,sa-i dobori,ci doar sa te perfectionezi pe tine,eventual sa dai pumni temerilor,obsesiilor,viciilor,prejudecatilor.Angajatorul trebuie sa vada in tine un om inteligent,stapan pe sine,capabil sa se adapteze oricaror conditii si sa-si duca proiectele la bun sfarsit.Un angajat performant e un om care are succes si in planul personal.

  6. Raluca says:

    Atunci cand iti doresti intradevar un lucru, trebuie cu tot dinadinsu sa crezi in el, si ai sa vezi cum tot ce te inconjoara va contribui la atingerea obiectivului tau. Acesta e un principiu pe care ma bazez.
    Am ajuns la un punct, al carierei mele, unde vreau sa fac o schimbare. Sunt buna in ceea ce fac, sunt apreciata, dar activitatile zilnice nu mai reprezinta o provocare pentru mine. Acesta este motivul pentru care imi doresc sa fac o schimbare .
    Indiferent care ar fi motivul tau, fa o schimbare, nu ezita, nu astepta, nu acumula fustrari, fa ceva pentru a iesi din situatia in care esti.
    Pentru a iesi din situatia in care esti e foarte important sa faci o analiza obiectiva a situatiei. Asa am facut si eu.Am analizat ceea ce ma nemultumeste, am incercat sa vad daca acea nemultumire tine de mine sau de cei care ma inconjoara, am incercat ca in situatia in care sunt sa imbunatatesc lucrurile si apoi sa vad daca situatia ma multumeste. Fa si tu analiza ! Aceasta analiza iti va da mai multa energie si hotarare in pasul ce urmeaza sa il faci. Trebuie sa fii hotarat si convins ca acesta e lucru care ti-l doresti.
    Dupa ce ai analizat situatia “la rece” este nevoie sa iti definesti ce vrei sa faci in viitor . Trebuie sa stii ce vrei pentru a obtine acel lucru.
    Dupa ce ti-ai stabilit ceea ce vrei, trebuie sa iti definesti pasii ce trebuie sa ii urmezi. Stabilind primul pas, imediat iti vei da seama de urmatorul pas, si urmatorul..si urmatorul.
    Si cel mai important, actioneaza.Daca nu actionezi, nimic nu se va schimba. Actioneaza ! Actioneaza cu atitudine pozitiva si vei reusi : )

  7. Dani says:

    “Ce sens ai descoperit in ceea ce ti se intampla?”
    Poate gasiti interesant… sau poate nu, insa aleg sa va impartasesc ceea ce experienta m-a determinat sa concluzionez pana acum.
    Viata nu este constituita NUMAI DIN CONSTANTE sau NUMAI DIN VARIABILE. Este un mix, compus din proportii diferite ale celor doua aspecte. Asadar, in functie de modul in care realitatea inconjuratoare in procesul practicii social – istorice si in contextul interactiunii materiale dintre om si lumea exterioara “isi va pune amprenta” peste fiecare dintre noi, in functie de circumstante, de actiunile noastre, de conditiile de trai, de gandurile proprii, de prietenii pe care ni-i facem (fiind mai mult sau mai putin responsabili de “cercurile in care ne invartim”), … si lista ar putea continua, ”se formeaza”sau “vom forma”(depinde de optica) MARELE PUZZLE AL VIETII.
    Ce vreau sa spun este ca unele lucruri tin de noi… pe cand altele NU. Insa, CULOAREA SI SENSUL VIETII, NOI LE DAM! Exemplu: Nu am fost (si stiu ca probabilitatea este destul de mica sa fiu pe viitor) “daramata” pentru ca am fost concediata. Fara sa fiu “in alerta”(in cautarea activa a unui loc de munca) sunt tot timpul “cu antenutele ridicate” vis-a-vis de cererea de pe piata muncii, DESI AM O VECHIME LA ACTUALUL JOB DE APROAPE SAPTE ANI.
    Vreau neaparat sa mai ating un punct (desi dimensiunile comentariului meu e posibil sa fie putin cam mari). Intr-adevar, exista o parte subtila a existentei pe care nici medicii, nici astronomii si … nici noi un o intelegem uneori insa, NU trebuie sa cadem in “patima asteptatului”: TOATE NI SE INTAMPLA CU UN SCOP SI NOI AM SOSIT PE LUMEA ASTA… CA LA SPECTACOL. NU! Noi ne cream propria poveste. Fara frica de schimbare! Fara teama ca daca FACEM ceva, vom da peste cap MARETUL PLAN CE NE ESTE SORTIT! Aproape niciodata nu ni se va prezenta mai intai motivul pentru ca apoi se se deruleze actiunea propriu-zisa. Trebuie sa intelegem ca scopul pentru care ni se intampla anumite lucruri il vom “deslusi” mai tarziu (si tine de noi daca vom alege ca experienta respectiva sa ne marcheze pe viitor intr-un mod pozitiv sau intr-unul negativ).
    Si, atentie la un alt aspect! Nu intotdeauna ceea ce consideram noi ca ne-ar putea fi benefic la un moment dat (fie o relatie, fie un job, fie o vorba buna in loc de … “un sut in fund” etc) va aduce cu adevarat (si pe termen lung) ceva favorabil vietii noastre.
    Cu privire la latura mistica a vietii noastre, mi-a placut mult ceea ce a spus Marilyn Monroe: “Cred ca totul se intampla cu un motiv. Oamenii se schimba ca sa inveti sa renunti la ei, lucrurile merg prost ca sa le apreciezi atunci cand merg bine, crezi in minciuni ca sa inveti sa nu ai incredere in nimeni in afara de tine si, uneori, totul se duce de rapa ca sa faca loc lucrurilor bune.”
    Dar NIMIC PE LUMEA ASTA NU TREBUIE DUS LA EXTREM (o filozofie de viata ce isi gaseste aplicabilitatea in orice domeniu). Spun asta pentru ca am intalnit si genul de persoane care incercau sa gaseasca sensul/motivul pentru care… le-a cazut pixul sau… s-au impiedicat dimineata pe scari si “li s-a dus un ochi la dresuri”, dar si persoane (foarte triste, depresive chiar, as putea spune) care considerau ca destinul nu exista sau ca soarta ti-o faci singur. Asadar, SA NU UITAM NICIODATA DE ECHILIBRU in absolut tot ceea ce ne caracterizeaza!
    CONCLUZIA MEA?! As zice ca: ACTIUNEA innobilata cu CREDINTA este CHEIA SUCCESULUI.
    Pana la urma, cel mai important este SA FACEM CE PUTEM, CU CE AVEM, ACOLO UNDE SUNTEM, nu-i asa? (“Do what you can, with what you have, where you are.” – Theodor Roosevelt)

  8. Ana-Maria Spinu says:

    SENSUL VIETII

    SENSUL A CE NI SE INTAMPLA

    SENSUL MEU

    De ce oamenii cauta mereu un sens? De ce nu se abandoneaza bratelor vietii, iar barca sufletului lor n-o lasa a pluti in voie pe valurile cand line, cand, vibrante ale Marii Vietii.
    Oamenii sunt condusi de nazuinte, de idealuri, de visuri, de dorinte, insa, drive-ul tuturor e teama. Teama de esec, teama de a nu fi lasat pustiit in singuratate, teama de a nu calca “pe nisipuri miscatoare”, teama ca dupa o lunga si istovitoare cale in care si-au construit mica lor lume perfecta – aceasta se poate narui. Sensul vietii este un concept-realitate variabil si relativ in coordonatele spatiu si timp. Un concept pe care, trebuie sa recunosc, l-am “mirosit” si “gustat” din frageda copilarie, nefiind suficiente lucurile pe care le stiam atunci, pe care reuseam sa le inteleg la acel moment.
    Oamenii cauta un sens intr-un mod constient sau nu, pe tot parcursul existentei lor, si, de multe ori raman dezamagiti atunci cand cred ca l-au gasit fie in lucruri materiale, fie in persoane dragi. Cand le pierd, tot micul lor Univers se naruie din temelii, iar viata lor e distrusa.
    De-a lungul anilor, lucrand in domeniul socio-cultural, fiind acolo mereu langa si cu oamenii, fiind un captator al gandurilor, ideilor, framantarilor, bucuriilor si necazurilor lor, am realizat un pattern al sensului vietii…un pattern care m-a facut sa realizez cat de efemere sunt aspectele care alcatuiesc ”sensul vietii”. De asemenea, incercand sa gasesc o explicatie a sa, mi-am imersat sufletul in mareea de idei si concepte, experiente si trairi expuse in sute de lucrari.. Unii au descoperit sensul vietii lor? Altii nu, sau nu stiu? Adevaarul are puterea de a elibera, dar cunostinta deschide calea spre noi intrebari, noi enigme…
    Diversele religii vorbesc despre sensul omului legat de Dumnezeu, o perfecta simbiotica fara de care fiinta umana nu isi are sensul. Restul lucrurilor sunt trecatoare. Sensul este ”autocontrolul trupului care sta in calea devenirii spiritului”, lupta cu materia si renuntarea la lume. Oricat de diverse si multifatetate ar fi religiile si toata dogmatica segmentata si derivata din ele, principiul fundamental este acelasi.
    Filosofii vorbesc despre o lume ideatica, atat de plina de sensuri, incat vorbim despre o sinergie spirituala. Filosofia vietii incorporeaza marea Dizertatie a Vietii, intr-un fluid tablou de modele si idealuri tesute greu de asimilat pentru omul material, deprins a ”scurma” pentru hrana si placere.
    Cei ce nu cred in nimic, nu neaparat ateii, vorbesc despre un Non-Sens al vietii, toate au o non-logica si se supun absurditatii, haosului, ceea ce lor le place.
    Cei ce cred in divinitate, dar sunt supusi celor care ii conduc si manipuleaza (ori nici macar nu sesizeaza ca sunt manipulati) cred in placerea adusa de materie. Daca am ”ceea ce imi trebuie”, sunt fericit, am sens, ”viata trebuie traita”.
    Oamenii care adora munca, au ca sens munca excesiva, viata pentru munca, cu toate formele sale variabile.
    Of, saracii de noi… daca am sti ca ne dobandim ”sensul vietii” in functie de dorintele noastre neimplinite si aduse spre exasperarea frustrasii. Caci sensul pentru noi este dat de ceea ce ne face fericiti…Ori cand pierdem…
    Iar in aceasta maree a ideilor si realitatilor vin tipologii atat de variate, incat probabil se mira si Dumnezeu unde a ajuns creatia Sa si de ce creatia nu isi gaseste sensul existentei sale.

    Ar fi momentul sa spun ceva de mine,…nu?
    Obisnuiam sa spun ca sensul vietii e sa traiesc viu credinta mea in Dumnezeu (care m-a condus de mic copil), sa ajut, sa muncesc cat de mult, sa fiu mereu alaturi de cata lume pot, sa muncesc, sa iubesc oamenii, plantele, animalele. Da…e o fericire imensa cand stii ca munca ta, si chiar simpla ta prezenta aduce zambet, alinare, si determina un om sa zareasca din nou cer senin cu soare. Obisnuiam sa cred ca daca pentru un singur om AI SCHIMBAT LUMEA, atunci VIATA TA ARE SENS.
    Dar cand valurile necazurilor au lovit, am rezistat. Si au lovit din nou. Si am rezistat. Si au lovit din nou. Si am rezistat. Si au lovit atunci in inima mea. Si m-am clatinat gata sa cad, crezand ca lumea se naruie. Parca nici credinta nu mai ajungea, nici cei care ma iubeau. Inima mea era cuprinsa de negura disperarii. Am realizat ca sensul meu e efemer, daca sufletul nu mi-l iubesc suficient pentru a CONTINUA LUPTA.
    Asta m-a ajutat sa descopar sensul vietii si a ce mi se intampla. Nu am cum sti tot, insa am realizat – daca as fi cazut atunci in ciuda loviturii atat de grele, nu as fi trait NECTARUL DE AZI, bucuria imposibil de expus in cuvinte.
    AM REDEFINIT SENSUL VIETII SI A CEEA CE MI SE INTAMPLA. Sensul vietii este de a iubi si pretui pe Dumnezeu, si creatia Lui care e chiar si fiinta mea – de a ma redescoperi pe mine, a ma respecta si iubi, pentru a putea darui izvoare de IUBIRE celorlalti. De a vedea ca ORICE SE INTAMPLA, oricat de rau, de trist, de absurd, de incredibil pare si imposibil de asimilat in totalitate cu mintea mea omeneasca, totusi, in marea intelepciune a Lui Dumnezeu – ARE UN SENS. Pentru mine si binele meu, deoarece divinitatea stie ce ni se potriveste fiecaruia. Ca viata trebuie traita din bucuriile mici – o floare gingasa, un cantec de cuc, cantecul negrait de frumos al pasarelelor in luna Mai pe timp de noapte, zambetul unui om – mici bucurii care ma invata sa le gust cu adevarat pe cele mari.
    Viata e o scoala, care, in fond, nu are vinovati si victime. E la confluenta dintre alegerile noastre si destin (croiul Divinitatii pentru noi). Iar croiul acesta nu poate fi decat pozitiv.
    Cand am vazut cum am renascut precum pasarea Phoenix din propria cenusa, dupa ce am fost, in urma unui accident, la granita dintre viata si moarte, am vazut, intr-un final puterea si dragostea Lui Dumnezeu, asa cum nu le cunoscusem pana atunci.
    Am constientizat darurile primite, lucrurile pe care le pot face, si nu mi-a mai fost frica sa le fac.
    Munca, linistea, muzica, toate au un echilibru, iar sufletul meu alearga impreuna cu trupul. Ele trebuie sa fie in echilibru. La fel si emotia si ratiunea. Bucuria ca am depasit unele limite umane.
    Si ar fi zeci de pagini.
    Tot ce ni se intampla are un rol special pentru noi, si ni se potriveste doar noua. De aceea, ele se intampla in toate segmentele vietii noastre, inclusiv in cariera pe care o avem, locul nostru de munca. Au rolul de a ne face sa evoluam.
    CE IMI ADUC ACESTE CONSTATARI? Prea multa maturitate? Da, pentru a le folosi si altora.
    Imi aduce o noua forta de a gusta, simti, trai viata pana in fibrele ei cele mai ascunse. De a iubi omul drag sufletului meu, asa cum nu am mai iubit pe pana acum, cum nu mi s-a mai intamplat sa iubesc.
    Imi aduce puterea de a gusta viata cu placerea cu care o gusta un copil, insa si cu maturitatea unui adult trecut prin toate.
    Imi aduce chibzuinta, dar si placerea de a ma bucura de moment, de a ma adapta mult mai bine…
    Sensul vietii si a ceea ce ni se intampla, esti deci cea mai mare enigma a Omului, dar cheia functionarii noastre ca fiinte depline.

  9. Dani says:

    Termenul a expirat, nu? Asadar, cine?! Cine a castigat SUPER-CARTEA? 🙂

  10. Portal HR says:

    Le mulțumim tuturor celor care au comentat pentru interes. Câștigătorul tocmai l-am anunțat într-un comentariu anterior.

  11. Dani says:

    Felicitari, Ina! : ) Si multumesc Editurii Publica si Poral HR, pentru sansa acordata! 🙂

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci