Ce ne motivează când muncim

June 4, 2015, , Un comentariu, 4,747 afisari
Phoenix ATS

Nu mai e probabil de mult o surpriză pentru nimeni că suntem fani Dan Ariely. Despre modul în care el vorbește despre motivație am mai discutat pe PortalHR, după cum am amintit și de sistemul de luare a deciziilor în viață descris de el într-una din cele mai de impact prezentări de pe TED.com.

Azi vă propunem o revenire asupra teoriilor sale despre motivație, pornind de la celebra sa afirmație că “Atunci când ne gândim cum muncesc oamenii, intuiția naivă pe care ne bazăm este aceea că oamenii seamănă cu șobolanii într-un labirint”. Da, oricât de ciudată ni se pare analogia, dacă analizăm percepțiile pe care le avem despre muncă și despre ceea ce ne motivează pe noi (și mai cu seamă pe ceilalți) să muncim, concluzia este că avem (în continuare și în pofida ultimelor descoperiri în domeniu), o viziune foarte simplistă (gen cauză-efect) asupra acestui aspect critic al existențelor noastre.

Prin tot ceea ce face, Ariely caută să ne aducă dovezi puternice despre ceea ce ne motivează de fapt atunci când muncim, ne forțează să depășim mentalitatea bățului și a morcovului și să înțelegem că, în toată ecuația muncii, este vorba de mult mai mult decât doar de bani. La fel de importante (dacă nu mai importante) sunt sensul acțiunilor noastre, senzația că nu muncim degeaba, că totul are un scop la care contribuim, recunoașterea celorlalți și cantitatea de efort pe care o investim în ceea ce facem: cu cât este mai greu ceea ce avem de făcut, cu atât suntem mai mândri la final, de unde și motivația intrinsecă de a ne atinge obiectivele ambițioase.

Ariely insistă asupra faptului că, atunci când ne gândim la muncă, punem de obicei un semn de egalitate între motivație și plată, deși în realitate ar trebui să adăugăm o mulțime de alte lucruri: sens, libertatea de creație, provocări, sentimentul de posesiune, identitate, mândrie, etc.

Articolul de pe TED pe care vi-l recomandăm azi trece în revistă teoriile lui Dan Ariely despre motivație, corelate semnificativ cu cele ale altori cercetători din domeniu. Iată câteva dintre concluziile care ne-au atras atenția:

1. Faptul că putem vedea rezultatele muncii noastre ne face mai productivi (studiul Lego);

2. Cu cât simțim că munca noastră este mai puțin apreciată, cu atât vrem mai mulți bani ca să o facem (studiul derulat pe studenții de la MIT);

3. Cu cât un proiect este mai greu, cu atât suntem mai mândri de el (studiul origami);

4. Înțelegerea faptului că munca noastră îi poate ajuta pe alții poate crește nivelul de motivație subconștientă (studiul derulat de Adam Grant la un call center al Universității Michigan);

5. Sublinierea pozitivă a capacităților noastre poate duce la creșterea performanței (studiul derulat pe studenți la Harvard University);

6. Imaginile care favorizează emoțiile pozitive ne pot ajuta să ne concentrăm mai bine (studiul derulat pe studenții de la Hiroshima University).

Cu atât de multe dovezi în favoarea ideii că motivația reală depășește cu mult satisfacerea nevoilor financiare, nu putem să nu ne întrebăm cum ar arăta un program de creștere a motivației angajaților care să incorporeze inspirat toate aceste idei.

Descoperiți mai multe informații despre fiecare studiu în parte citind tot articolul What Motivates Us at Work? More than Money.

Taguri:
Comentarii (1)
  1. Foarte interesant. Echipa si atmosfera de la munca sunt de asemenea elemente care ne motiveaza la job.

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci