Ce vor azi angajatorii de la tânăra generație

April 16, 2019, , Comenteaza, 216 afisari
Phoenix ATS

Seriozitate, adaptare sau implicare sunt doar câteva dintre competențele cheie pe care angajatorii le caută azi în rândul tinerilor interesați să intre pe piața muncii. Peste 77 milioane de persoane din Europa cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, aproximativ 1 treime din populația Europei, au foarte puține calificări pentru a putea lucra în piața muncii la standardele căutate astăzi.

Pentru a afla direct care sunt nevoile de pe piața muncii, am vorbit cu Laura Mihai, Talent Attraction & Development în cadrul companiei TenarisSilcotub, lider în furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică mondială precum și pentru alte aplicații industrial.

Cu o experiență de 9 ani în domeniul resurselor umane, Laura Mihai a pus bazele proceselor de HR în cadrul companiei Emerson, urmând ulterior să dezvolte strategiile și procesele în cadrul TenarisSilcotub. În prezent, Laura lucrează atât pe plan local cât și internațional, conduce echipe și cel mai important „nu am încetat niciodată să învăț!”

Care sunt acele competențe pe care le cauți azi la noii angajați?

Lucrez într-o companie din domeniul industrial și acest lucru face ca o bună parte din job-urile de la noi să fie în zona tehnică. Căutăm competențe tehnice pe care să putem construi împreună, însă nu numai!

Eu cred că esența stă în adaptabilitate, curiozitate și ambiția de a produce un impact prin ceea ce faci. Avem nevoie de persoane care își doresc o abordare integrată a vieții profesionale pentru ca împreună să învățăm și să ne dezvoltăm continuu. 

Cum trebuie să se prezinte azi persoanele la interviurile de angajare?

Apreciez autenticitatea și interesul vizibil pentru job și companie.

Caut potențialul pe care ne luăm angajamentul că îl dezvoltăm împreună. Îmi doresc să am în fața mea persoane energice și motivate, curioase să afle lucruri noi și să fie parte dintr-o echipă axată pe performanță.

Care sunt cele 3 nevoi reale din câmpul muncii de care nu vorbim, dar cu care ne lovim zilnic?

Din punctul meu de vedere, piața muncii trăiește transformări fără precedent – de la inteligența artificială la munca la distanță, schimbarea continuă a competențelor de care ai nevoie să îți îndeplinești job-ul, migrația forței de muncă sau atât de mult discutata problematică a gap-ului generațional.

În acest context captivant și plin de provocări zilnice, nevoile sunt diverse și în schimbare.

Fundamental, dacă ar fi să mă rezum la 3, în opinia mea este nevoie de:

 

Ce înseamnă pentru tine azi pasiunea?

Pasiunea pentru mine este energia cu care fac lucrurile!

Este capacitatea de a mă trezi dimineața fără alarmă de la telefon/ceas sau cel puțin fără butonul de snooze și gândul că mă așteaptă o zi în care pot avea un impact prin ceea ce fac.

Eu nu cred în simplu și ușor, cred în a-ți găsi ceea ce este potrivit pentru tine și în a învăța din toate experiențele pe care ai ocazia să le trăiești, singur sau împreună cu ceilalți.

Este momentul în care postez pe instagram folosind hashtag-ul #longdaysbutitpays.

TenarisSilcotub susține educația continuă și dezvoltarea pasiunii prin programul FUTURE – Construiește cu pasiune organizat de Mădălina Hodorog, trainer și business strategist. Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară pe o perioadă de 5 luni la Cluj-Napoca și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, activități în cadrul companiei TenarisSilcotub, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari și angajații companiei.

Mai multe detalii regăsiți pe: www.madalinahodorog.ro/future

Surse foto: Andreea Olah, Plesch Edina

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • HR
  • hr
  • hr
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci