Secțiune susținută de

Cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei

Portal HR \ Evenimente \ Cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei

Pe 3 și 4 octombrie, Sala Palatului din București devine locul de întâlnire al celor mai importante universități internaționale și a tinerilor interesați de programe de studiu în străinatate, cu ocazia celei de-a XVII-a ediții a RIUF – The Romanian International University Fair.

Peste 80 de universități și instituții de învățământ din Europa și America s-au pregătit de întâlnirea cu tinerii români, dornici să afle informații despre cele mai bune programe de studiu din România și din străinătate.

Peste 6000 de programe de studiu la nivel licență, master, MBA și doctorat

Vizitatorii care vor trece pragul RIUF au oportunitatea de a afla informații despre taxele de școlarizare, posibilitățile de finanțare, bursele, procedurile de aplicație și oportunitățile de internship puse la dispoziție de cele peste 80 de universități din 14 țări prezente la RIUF – Târgul Internațional de Universități.

Tot ce trebuie să știi despre costurile și posibilitățile de finanțare ale studiilor în străinătate

Pe parcursul celor două zile de târg, participanții se pot înscrie la sesiuni de prezentări și workshopuri susținute de către universitățile invitate, cu scopul de a afla direct de la sursă informații practice și de actualitate despre programele oferite și experiențele altor studenți internaționali, precum și despre perspectivele profesionale oferite după absolvirea unui program de licență sau master în România sau în străinătate.

Consiliere educațională și de orientare în carieră

Pe langa gama variată de universități prezente, la RIUF poți interacționa cu organizațiile orientate către programele de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. Astfel, pe lângă consilierea educațională, Târgul Internațional de Universități oferă tinerilor români o experiență completă și o imagine de ansamblu asupra parcursului lor profesional.

Peste 22.000 de elevi și studenți trec anual pragul RIUF

RIUF este cel mai mare eveniment educațional din România și Europa de Sud Est. Anual, RIUF aduce în același loc peste 200 de expozanți din 20 de țări și peste 22.000 de vizitatori. De 11 ani, The Romanian International University Fair (RIUF) aduce în fața tinerilor cea mai mare ofertă de studii în străinătate (licență, masterat, MBA, doctorat), dar și oportunitatea de a beneficia de consultanță educațională gratuită în cadrul târgului.

Află tot ce trebuie să știi despre studiile în străinătate. Intră pe www.riuf.ro, înscrie-te și vino la Sala Palatului, pe 3 și 4 octombrie 2015. Înregistrarea pe site îți permite accesul pe toată durata târgului, inclusiv la prezentarile susținute de către reprezentanții universităților din cadrul evenimentului.

Iar dacă începutul lui octombrie nu te prinde în București, atunci poți participa pe 6 octombrie la RIUF Iași sau pe 8 octombrie la ediția RIUF din Timișoara.

Data articol: septembrie 14, 2015

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam