Consilierea în carieră – ce este și ce nu este

March 2, 2012, , Comenteaza, 5,360 afisari
Phoenix ATS

Sintagma consiliere sau coaching de carieră este una destul de nouă în peisajul de business actual, cel puțin în ceea ce privește existența unor servicii clar delimitate care oferă așa ceva. Acesta este probabil motivul pentru care linia de demarcație între acest concept și cele mai cunoscute din zona deja familiară a proceselor de recrutare și selecție este greu de perceput și de trasat.

Deși consilierea în carieră poate să își găsească un loc inspirat într-un proces de evaluare în scopul angajării (mai ales în situația în care evaluarea este derulată de un consultant extern), ea nu este niciodată sinonimă cu efortul de recrutare ca atare. Așa cum menționam și într-un articol anterior, companiile de recrutare funcționează exclusiv pe baza comenzilor pe care le primesc de la clienți. Astfel, efortul de căutare a unui candidat potrivit este derulat în momentul în care o companie are o poziție vacantă și angajează un furnizor extern pentru această activitate. Procesul invers, prin care o companie de consultanță caută activ un loc de muncă pentru un candidat este adesea întâlnit la noi sub denumirea de “outplacement”, iar cei care beneficiază de un astfel de suport sunt cei disponibilizați și față de care angajatorul are această obligație contractuală.

Chiar și în situația serviciului de outplacement (plătit tot de o companie), sunt puțini furnizori care se aventurează să garanteze plasamentul cu succes al celui disponibilizat. Adesea, efortul lor se concentrează pe susținerea fostului angajat în “aventura” căutării locului de muncă, pregătirii documentelor necesare, familiarizării cu piața muncii și cu metodele prin care își poate mări șansele de a găsi un nou loc de muncă potrivit cu experiența, dorințele si, ideal, valorile sale.

Revenind, deci, la ideea serviciului de consiliere în carieră, este de menționat din start că el nu este nici proces de recrutare în beneficiul candidatului și nici proces de outplacement. Printre rezultatele finale ale unui astfel de proces se poate număra găsirea unui nou loc de muncă, dar acesta nu este niciodată obiectivul activității de consiliere.

Un proces de consiliere în carieră (sau coaching de carieră) are obiective mai generoase, din sfera descoperirii vocației, identificării celui mai potrivit traseu profesional, delimitării oportunităților existente în piață pentru punerea în act a planului de carieră, stabilirea celor mai potrivite metode de învățare pentru consolidarea unor competențe sau cunoștințe necesare în domeniul vizat etc.

Consilierea în carieră include adesea printre metodele pe care le utilizează diverse tipuri de evaluări, mai ales din sfera profilului de personalitate, dar nu se oprește aici. O evaluare este doar un punct de pornire, o modalitate de articula discuția cu consilierul de carieră și de a da o nouă perspectivă unor percepții sau idei cu care clientul vine în acest proces.

Consilierea în carieră poate include și un suport activ pentru familiarizarea cu contextul muncii/piața muncii pentru a da o dimensiune realistă tuturor discuțiilor aspiraționale. De fapt, utilitatea acestor discuții în procesul de consiliere în carieră este dată de impactul contextului asupra imaginii/brandului personal de construirea și dezvoltarea căruia se ocupă un consiliere în carieră în colaborare cu clientul.

Tot în scopul definirii clare a acestei imagini, este foarte posibil ca un consilier de carieră să discute cu clientul despre modalitățile de transmitere/comunicare a brandului personal: de la CV, scrisoare de intenție până la profilele din rețelele sociale etc. Dar procesul de consiliere în carieră, în varianta sa holistică, nu are ca obiectiv principal redactarea unui CV și completarea unui profil.

O variantă a consilierii în carieră, “job hunting counselling”, pune în mod firesc mai mult accent pe un management eficient al modalităților de găsire a unui job, dar orice garanție de angajare la finalul procesului oferită de un astfel de ofertant de servicii este adesea discutabilă.

Consilierea în carieră nu oferă rețete, utilitatea sa maximă manifestându-se în măsura în care este adaptată la nevoile specifice ale clientului, la etapa profesională în care acesta se află și la natura și dificultatea provocărilor pe care le are de depășit. Alegerea de a merge pe drumul discutat este, însă, exclusiv la latitudinea clientului.

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci