Scrisoarea imaginară, dar posibilă, a unui angajator către un potențial angajat

October 10, 2016, , Comenteaza, 3,090 afisari
Phoenix ATS

Dragă potențial angajat,

Te salut și te felicit că ai intrat cu elan și entuziasm pe piața muncii. Îți cer îngăduința să mă prezint; este foarte probabil să ajungem să lucrăm împreună, drept care mi se pare oportun să afli câteva ceva despre mine, chiar de la mine. Așadar, permite-mi să îți spun următoarele:

M-am născut și am crescut într-o altă lume și într-o cu totul altă vreme. Lumea în care am deschis ochii se mișca sub amprenta fricii și, paradoxal, a certitudinii: a fricii de un agresor omniprezent și – măcar aparent – omniscient, a certitudinii că unele lucruri în viață sunt imuabile – din nefericire, acest lucruri au fost, în cazul meu, penuria, pizma și – bineînțeles – Partidul. Unic și de nestrămutat.

În această lume, în care ființa ți-era asaltată de la naștere, unul dintre cele mai de preț lucruri a devenit siguranța. Siguranța zilei de mâine, a unei brume de bunăstare și a faptului că ceea ce fac astăzi voi face și mâine. Vezi tu, în lumea și în vremea în care m-am format eu, imprevizibilul era odios – era un veritabil dușman. Într-o lume a unei eterne și apăsătoare nesiguranțe, valoarea supremă a devenit siguranța. Cea a lucrurilor de bază – casă, masă, familie.

Ori, când viața ta are ca țel suprem dobândirea unui minimum de siguranță, este foarte greu – dacă nu imposibil – să îți imaginezi o viață după placul tău. Ești mânat de multiple forțe să îți asiguri un trai, ceea ce, vezi tu, nu este totuna cu a trăi. Ești mânat să supraviețuiești, să faci echilibristică pe muchia subzistenței și să te încălzești, uneori, cu speranța ca generațiilor viitoare – copiilor tăi, de ce nu – le va fi un pic mai bine.

Traiul într-o astfel de lume te schimbă, își lasă o amprentă uriașă asupra ta. Devii mai retras, mai rece și mai cinic. Când, așa cum zice un cântec recent, ai o viață trăită la umbra frigiderului, orice intră în sfera dorințelor, aspirațiilor, speranțelor – a sufletului, în general – devine frustrant și naiv. Prin umare, devine iritant. Iar tu, pentru că ești adaptabil prin definiție și prin moștenire ancestrală, te contorsionezi până când lumea strâmbă din jurul tau pare dreaptă… ba poate chiar firească. Și începi la rândul tău să emiți reguli și principii de viață, să îți înveți mai tinerii cum să se adapteze mai bine unei lumi care se ghidează, aparent, numai după lucruri mărunte și adesea meschine.

Prin urmare și în mod natural, date fiind circumstanțele, am devenit directiv. Am trasat direcții cu aceeași certitudine aparentă cu care mi-au fost și mie trasate. La urma urmei, fac umbră pamântului de niște ani buni – ceva, ceva tot am învățat. Am învățat cum să mă descurc cu puțin, cum să mă mulțumesc cu puțin, cum să trăiesc din ce în ce mai puțin și cum să supraviețuiesc din ce în ce mai bine. M-am adaptat, uitând însă (sau neștiind niciodată) că adaptarea a venit sub forma unei supraîntinderi și a unei înnodări exagerate a propriei ființe. Că m-am transformat, cu alte cuvinte, într-un om noduros și refractar la tot ceea ce ar putea periclita bruma de confort și normalitate pe care am muncit o viață întreagă să mi le aduc aproape. Mie însumi și celor care depind de mine.

Acesta a fost martiriul meu și mă doare și astăzi, într-o cu totul altă lume și o cu totul altă vreme, că tinerii nu înțeleg asta. Nu înțeleg și nici nu pare să îi intereseze câte sacrificii am făcut eu pentru ca ei să poată avea și jucării și cărți și haine. Și mai ales posibilitatea unei vieți mai bune decât a fost a mea. Și constat cu suprindere că standardele lor nu corespund cu ale mele, ceea ce mi se pare trist și rupt de realitate.

Eu nu sunt adeptul schimbării și nu îmbrățișez noul. Dimpotrivă, viața m-a învățat cu vârf și îndesat că schimbarea este periculoasă, pentru că schimbările pe care le-am trăit eu au fost de cele mai multe ori impuse din exterior. Au fost ca niște noi și noi legi, din ce în ce mai aspre și mai restrictive, după care eu să trăiesc. Așadar nu, nu îmi place schimbarea – pentru că nu am încredere în ea. Și sincer, mă neliniștește faptul că tu ai sau măcar pari să fii adeptul ei.

Nu îți înțeleg pornirile pentru că nu aparținem aceleiași lumi. Eu vin dintr-o lume împietrită în timp și indiferentă noului și tranformării. Nu înțeleg cum poți renunța la un mers clar al lucrurilor pentru a te descoperi, a îți găsi sensul. Păi și cu școala, cariera și casa ce faci? Cum să nu ai o casă a ta? Cum să nu faci un copil căruia să îi insufli aceleași principii sănătoase care m-au ghidat pe mine și pe cei care au venit înaintea mea? Îți spun cu mâna pe inimă că nu te înțeleg. Ba mai mult, sunt aproape sigur că greșești și că îți irosești viața, alergând după fantezii copilărești.

Cu toate acestea, vom lucra împreună, se pare. Poate că îți voi fi șef sau șefă sau poate că, deși este caraghios să mă gândesc așa, îmi vei fi tu mie. Cert este că ne vom întâlni și aproape la fel de cert este că nu vom fi de acord. Dar pentru că știu că te-am crescut bine, am să sper ca vei renunța la un moment dat la frământarile tale puerile și vei înțelege cum stau lucrurile. Vei ajunge la vorba mea, așa cum îmi place mie să spun. Ai să vezi că am dreptate.

Cu speranță,

X

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • hr
  • hr
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci