Cum îmi aleg cariera?

May 28, 2013, , Comenteaza, 3,475 afisari
Phoenix ATS

Aceasta este, sub diversele ei forme, una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim de la proaspeți absolvenți dar chiar și de la persoane cu ceva experiență în câmpul muncii și care constată la un moment dat că nu au reușit din diverse motive să își “creioneze” un traseu profesional coerent într-o anumită direcție.

Adesea, când vine vorba de alegeri în carieră (fie că sunt cele de la început de drum/final de studii superioare, fie că sunt consecințele dilemelor după o perioadă de activare într-un anumit domeniu), tendința (firească, de altfel) este de a ne simți inconfortabil/neadaptați/incapabili de a lua o hotărâre înțeleaptă. În realitate, momentele acestea ne plasează într-o companie selectă pentru că simplul fapt că ne punem problema unei schimbări înseamnă că mai suntem deschiși să descoperim ceva despre noi, să mai învățăm ceva despre lume, să ne așezăm mai corect în raport cu ceilalți etc.

Nu suntem niciodată nici primii, nici ultimii și, cu siguranță, nici singurii care trebuie să ia o hotărâre și nu știu de unde să își adune curajul și informațiile de care au nevoie pentru a decide inspirat și corect.

Recrutezi?

Career Advisor

E-recruitment

Suntem, însă, unici pentru că fiecare experiență este diferită și, mai ales, pentru că fiecare “schelă” decizională trebuie clădită cu atenție având în vedere potențialul dar și limitările… noastre și ale mediului în care trăim.

Chiar dacă de ceva vreme déjà experiența profesională nu mai începe la finalul studiilor, mulți dintre noi optând pentru o formă de “muncă” încă din timpul acestora, alegerea domeniului în care urmează să ne clădim o carieră coincide adesea cu momentul finalizării facultății/studiilor aprofundate etc.

Ești în această situație?

Iată câteva idei:

–       Nu încărca negativ sau cu o greutate prea mare momentul (sigur, alegerea corectă este importantă, dar tocmai din acest motiv ea nu trebuie luată la impuls);

–       Acordă-ți timp ca să descoperi ce te interesează și la ce ai putea fi bun(ă);

–       Nu te bloca doar pentru că nu ți-ai dat încă seama ce ți se potrivește;

–       Acceptă un job/joburi pentru a descoperi dacă te aduce/aduc mai aproape de ceea ce cauți;

–       Caută variante/ alternative la ceea ce faci/ai făcut până acum și încearcă să vezi în ce măsură ți se potrivesc,

–       Nu uita de dimensiunea economică a alegerii tale. Chiar dacă într-o anumită perioadă din viață e posibil să nu ai “grija zilei de mâine”, pe termen lung situația asta se va schimba cu siguranță.

–       Dacă ceea ce îți face plăcere să faci nu pare să îți asigure imediat și venitul de care ai nevoie pentru a trăi decent/așa cum îți dorești, ia în calcul posibilitatea de a face acel lucru în timpul liber și de a aștepta momentul prielnic (din punct de vedere economic, social etc.) pentru a face din pasiune un job.

NU UITA!

Întotdeauna vei avea șanse mai mari să descoperi cine ești și ce poți face… muncind. Chiar dacă la prima vedere un job de entry-level ar putea să ți se pară o fundătură, în realitate el poate să îți îmbogățească “problema” cu date noi și, astfel, să te ajute să vezi lucrurile din altă perspectivă. Cu alte cuvinte, “Inspirația trebuie să te găsească muncind.” 🙂

 

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci