Despre Leadership numai de bine

Andrei: Manager de portofoliu, fost doctor de dorințe, 34 de ani, 10 ani de muncă. De 2 ani lucrează în aceeași companie. A evoluat frumos: manager de proiect, program manager și acum portfolio manager și vicepreședinte pe operațiuni. Are sub el 250 de oameni din cei aproximativ 600 de angajați…
 
…Nu am uitat de unde am plecat. Sunt același. Doar câteva mici schimbări: Am un birou mai mare, separat, nu mai sunt în open space. Am 12 kilograme în plus și am renunțat la plete. Prietena n-a mai rezistat și m-a parasit de un an, cică m-am însurat cu jobul. Între timp s-a căsătorit ea cu altul. Să fie sănătoasă. Am rămas doar cu pisica și cu acțiunile. Aaa, da, am uitat să vă spun: la sfârșitul lui 2012, pentru rezultate deosebite la serviciu, am primit stock options și am fost inclus într-un program de leadership.
De atunci mă simt de parcă fac parte din poveste, este “compania mea”, mă enervez când ceilalți (ce dacă nu au stock options?) pleacă la ora 19 de la birou și nu stau ca mine până la ora 21-22, nu înțeleg de ce este liniștea asta în weekenduri. Mă mănâncă degetele sâmbăta să vad “ce se mai întâmplă” si intru să îmi verific mailurile, în concedii nu mă regăsesc și intru în panică dacă nu am telefonul lângă mine. O criză la serviciu îmi dă aripi, trăiesc dintr-un release în altul. Orice deplasare în interes de serviciu mă face să mă simt ca un conquistador. Nu mai am răbdare să mă uit la filme, numai la Money Channel si CNN.

Spre deosebire de copilărie, când cartierul din orașul de provincie în care am trăit mi se părea enorm și drumul până la gară o adevărată aventură, acum România mi se pare mult prea mică și traversarea oceanului o rutină plăcută. Mă simt internațional. Un Inbox gol mă neliniștește, evoluția acțiunilor la bursă îmi influențează somnul dar șefii mă privesc ca pe un leader. Cota mi-a crescut spectaculos în cadrul organizației, însă nu mai am timp și nici cu cine să mai ies la o bere. Dar sunt un leader, toți îmi spun asta. Ar trebui să fiu fericit!


Între timp, s-a pus problema în cadrul organizației că programul de leadership în care am fost inclus acum un an ca o recunoaștere a contribuției mele, să fie extins la toți angajații. Nu știu dacă în mine vorbește acum dorința de exclusivitate și de a fi special sau vorbește rațiunea, însă eu nu sunt de acord. De ce să îi facem pe toți leaderi? Cine o să mai muncească? Mâine are loc ședința în care se va lua decizia și în care fiecare dintre participanți are alocat un slot de timp să își spună părerea. Eu nu sunt de acord! Dar am învățat în acest ultim an că trebuie să fiu atent cum o spun… Așa că mi-am notat câteva idei pe tabletă care sună cam așa:

„Dragi colegi,


Leadershipul este o arma în lupta organizației spre atingerea “binelui”, însă poate fi o armă cu două tăișuri. De ce să oferim această armă și secretele ei tuturor? Trebuie analizat un pic mai atent, nu-i așa? Nu trebuie să ne grăbim…”

Citiți și restul pledoariei lui Andrei în articolul Despre Leadership numai de bine de pe Comunitatea Management de Proiect.