Despre percepții și consecințele lor

Cred că suntem de acord cu faptul că oamenii sunt diferiți, nu-i așa? Chiar dacă este natural ca oameni făcând parte din același grup sau categorie să aibă trăsături comune, diversitatea rămâne totuși o realitate.

Dacă suntem de acord asupra acestui aspect, atunci haideți să mergem mai departe: vi s-a întâmplat să auziți un angajat plângandu-se ca TOȚI colegii cu care ar trebui să coopereze îl trateaza cu indiferență sau ostilitate? Sau că TOȚI clienții se comportă ca niște copii răzgâiați pe care nimic nu-i mulțumeste? Ați auzit vreun supervizor spunând că TOȚI angajații sfârșesc prin a deveni niște leneși demotivați, indiferent cu câtă grijă îi recrutează? Sau un recrutor care vă declară că nu te poți baza pe seriozitatea NICIUNUI candidat?

Dacă revenim la ceea ce ziceam la început, niciuna dintre aceste percepțiigeneralizatoare nu poate fi un adevăr; pentru simplul motiv că atâta vreme cât admitem diversitatea ca realitate, nu se poate ca TOȚI cei cu care avem de-a face să fie la fel.

Nu au fost rare situațiile în care am avut de-a face cu oameni cărora experiența le  dovedise că cei care fac parte dintr-un  grup sau categorie sunt „toți o apă și-un pământ” și chiar dacă la început par să fie diferiți, până la urmă „își dau toți arama pe față”. Un om care gândește astfel nu poate fi foarte fericit la muncă: el se așteaptă din start să aibă experiențe proaste cu oamenii cu care colaborează și stă permanent în defensivă (uneori refuzând chiar să admită că are de-a face și cu oameni care demonstrează contrariul generalizării lui oferindu-și eventual explicația că acei oameni nu sunt diferiți, ci aplică strategii pline de șiretenie pentru a induce în eroare).

O întrebare pe care încerc să o pun de fiecare dată cuiva care gândește așa este dacă nu cumva faptul că oamenii din jurul său ajung toți mai devreme sau mai târziu să se comporte într-un anume fel are legătură și cu felul în care el însuși se comportă; dacă nu cumva oameni diferiți ajung să se comporte similar pentru că situațiile în care sunt puși sau tratamentele la câte sunt supuși, sunt similare.

Nu este ușor să faci pe cineva să încerce să privească și în acest mod problema, deoarece acea generalizare reprezintă o explicație confortabilă. Luând în considerare ipoteza că oamenii au o reacție similara la ceva ce el/ ea face, ar trebui să accepte să se privească în oglindă. A sugera
cuiva să se privească în oglindă este uneori o treabă foarte complicată.

Și totuși: a face lucrurile în același fel, sperând la rezultate diferite nu poate fi nici pe departe alegerea cea mai înțeleaptă. Când vine vorba
despre felul în care oamenii interacționează, toți cei implicați în interacțiune trebuie să aducă o contribuție… Nu putem influența prea
mult comportamentul altuia; ceea ce putem face este să facem noi primii efortul privitului în oglindă și schimbările pe care dorim să le vedem la
ceilalți.

Bineînțeles, vor continua să existe angajați care nu colaborează, clienți răzgâiați sau candidați neserioși. Dar nu TOȚI.