Horse Eye lansează trei noi seminarii de leadership bazate pe interacțiunea directă cu caii

April 11, 2016, , Comenteaza, 1,312 afisari
Phoenix ATS

Replicând principiul seminarului de succes Transformational Leadership, primul seminar de leadership din România ai cărui facilitatori sunt caii, Horse Eye lansează trei noi seminarii dedicate liderilor și echipelor lor. Acesta se bazează exclusiv pe învățarea experiențială și pe interacțiunea directă cu caii și vizează adaptarea organizațiilor la schimbare, managementul proiectelor și, respectiv, dezvoltarea personală.

„93% din comunicarea noastră de zi cu zi este nonverbală și totuși, 99% dintre cursurile tradiționale se bazează doar pe comunicarea verbală”, spune George Leca, Appreciative Inquirer, Horse Eye. „În plus, 90% din ceea ce învățăm la training-urile obișnuite se uită după numai o lună. Plecând de la aceste două concluzii, am mizat pe relația emoțională care se poate stabili între oameni și cai, o relație bazată aproape integral pe limbaj nonverbal – fiind demonstrat faptul că emoțiile fixează informațiile în memoria de lungă durată. Caii sunt parteneri de învățare extrem de inteligenți, care oferă feedback instant și onest și îi ajută pe participanți să se cunoască mai bine, dar și să afle cum sunt percepuți de ceilalți.”

Seminariile Horse Eye folosesc un mix de tehnici considerate esențiale pentru liderii de acum, dar și pentru cei cu perspectivă de leadership: inteligența emoțională, mindfulness (capacitatea de a trăi conștient în prezent) și modelul de schimbare Appreciative Inquiry.

“Abordarea tradițională pentru transformarea unei companii este să cauți problemele, să le analizezi și să găsești soluțiile”, explică George Leca. ”Asta înseamnă că se concentrează pe ceea ce este greșit sau nu funcționează în organizație. Dar atunci când căutăm probleme, le vom și găsi. Dând atenție problemelor le amplificăm și le scoatem în evidență. Appreciative Inquiry este o metodă de schimbare și transformare a organizațiilor care constă în căutarea a ceea ce merge și ceea ce este mai bun în oameni și companii. Rezultatul tangibil al procesului de Appreciative Inquiry este construirea unui viitor pentru organizație bazat pe experiențele care au adus succesul în trecut.”

Metodele practice de învățare folosesc exclusiv exerciții directe cu caii, inspirate de situații concrete din mediul de business. Astfel, aptitudinile dobândite pot fi aplicate de participanți în organizațiile din care provin, în situații reale. Seminariile Horse Eye creează lideri autentici și dezvoltă conștiința de sine, capacitatea de a lua decizii eficiente sau de a distribui corect rolurile într-o echipă.

Primul format de seminar creat de Horse Eye, lansat în 2013, a fost deja urmat de peste 700 de persoane, provenind din peste 50 de companii active în România, atât locale, cât și internaționale.

”Cursul Horse Eye te învață lucruri pe care probabil le știai despre tine, dar pe care nu ai avut niciodată ocazia să le privești atât de obiectiv, <<prin ochii calului>>”, povestește Anca Fotache, care a urmat seminarul Horse Eye in calitate de Portfolio Manager la Orange Romania. ”Te ajută să înțelegi <<miracolul>> comunicării și al leadershipului: cum determini niște ființe mai puternice ca tine să te urmeze prin ceea ce ești tu și modul în care reușești să comunici cu ei. Te ajută să înțelegi că degeaba ai puterea dacă nu știi ce să faci cu ea… pe scurt, te invită la introspecție și cunoaștere de sine, dar în arenă, nu pe canapea”.

Fiecare dintre cele trei noi seminarii din portofoliul Horse Eye se desfășoară pe parcursul a 1-2 zile, în grupe de maxim 10-12 persoane, care permit analiza individuală a interacțiunii cu caii și stabilirea de conexiuni între aceasta și situațiile profesionale de zi cu zi.

Toate seminariile Horse Eye sunt susținute de George și Corina Leca, traineri certificați international în educația asistată de cai. Horse Eye este membră a EAHAE – Asociația Europeană pentru Educație Asistată de Cai.

Seminariile se organizează la cerere, în grupuri omogene de profesioniști care provin din aceeași organizație sau conform calendarului Horse Eye, în grupuri deschise, de profesioniști care urmăresc obiective individuale. Participarea la seminarii nu presupune experiență prealabilă în relația cu caii, prima întâlnire cu ”trainerii” fiind ea însăși o experiență de auto-cunoaștere.

Despre Horse Eye

Horse Eye este o companie de învățare experiențială, care organizează singurele seminarii de business și leadership din România în care facilitatorii sunt caii. Metodele de învățare utilizate se află la intersecția mai multor domenii și ramuri din psihologie, precum inteligența emoțională, educația asistată de cai, modelul de schimbare organizațională Appreciative Inquiry, mindfulness, limbaj nonverbal și traininguri de Project Management și leadership. Până în prezent, peste 50 de companii și 700 de participanți au beneficiat de seminariile Horse Eye.

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci