Secțiune susținută de

Ioana Toma: „Provocarea nu constă în numar, ci în comunicarea eficientă cu cât mai mulți dintre angajați.”

Portal HR \ HR Pedia \ Ioana Toma: „Provocarea nu constă în numar, ci în comunicarea eficientă cu cât mai mulți dintre angajați.”

În iunie 2014 a fost anunțată fuziunea dintre doi parteneri egali: firma de curierat Cargus și Urgent Curier. Compania a devenit, în acest mod, al doilea jucător pe piața locală de profil. În urma fuziunii a rezultat un operator cu o flotă de peste 1.800 vehicule de curierat, o echipă de 1.500 de curieri angajați și subcontractori și o rețea logistică cu 142 de depozite.

Dupa realizarea fuziunii, una dintre misiunile dificile în cadrul companiei a fost cea a Departamentului de Resurse Umane, condus de Ioana Toma, speaker în cadrul HR Summit. A trebuit să gestioneze o echipă mult mai mare, dar și să îi ajute pe angajați să treacă prin perioada de tranziție. În acest sens, Ioana Toma a vorbit despre tranziția prin care a trecut echipa pe care o gestionează.

  1. Cum a fost trecerea de la echipa Cargus, la cea extinsă?

Poți învăța un elefant să danseze, nu-i așa? Treptat și cu rabdare. Anul trecut, în iunie, s-a facut oficial anunțul preluării Urgent Curier. Din iulie am început să lucrăm împreună, să ne cunoaștem, să ne acomodăm unii cu alții. Cuvântul de ordine a fost să nu ne grăbim, ci să înțelegem întâi cum funcționează fiecare companie și care sunt punctele forte pe care le putem clădi împreună. În octombrie s-a lansat noul logo comun, iar anul acesta, din martie, vom fi o singură companie și din punct de vedere logistic. Procesul acesta nu este ușor nici din punct de vedere al oamenilor, nici al aplicațiilor, sediilor și produselor care trebuie unificate. Există însă experiența în fuziuni la nivelul echipei de conducere și asta contează foarte mult.

  1. Cu cât la sută a crescut numarul angajaților pe care trebuie să îi gestionați?

Am crescut ca painea caldă, de la 650 la 1500 de angajați; mai mult decât dublu. La aceștia se adaugă subcontractorii și francizorii. Provocarea nu constă însa în numar, ci în comunicarea eficientă cu cât mai mulți dintre ei. Încercăm să găsim mai multe tipuri de canale de transmitere a informațiilor, în ambele sensuri. Între angajații de la birouri, de exemplu, în Cargus funcționează mai bine emailul, în Urgent chat-ul. În Cargus informațiile esențiale sunt postate pe intranet și la aviziere, în Urgent nu se folosesc astfel de canale încă, dar funcționează mult mai bine transmiterea verbala a noutaților. Am organizat întalniri cu toți angajații, sedințe cu managerii, trimitem comunicate periodic, am unificat departamentele și organizăm cursuri și evenimente comune. Ne îndreptăm spre a deveni Urgent Cargus, împreună mai puternici.

  1. A fost nevoie de o mărire a departamentului de resurse umane?

Da, ne-am extins în zona de recrutare și training. Au aparut multe poziții noi în companie și am mărit capacitatea HR-ului de a face fata cerințelor business-ului, atât prin aducerea unor specialiști noi, cât și prin instruirea celor existenți.

  1. Au fost, pe de alta parte, departamente care și-au restrans activitatea pentru că există deja echivalentul în compania mamă?

Nu a fost cazul, din fericire. Suntem o companie în creștere, într-o piață în creștere. Recrutăm, nu disponibilizam.

  1. Cum au primit angajații fuziunea?

Provenim din două culturi diferite. Cargus, pe de o parte, este orientat spre proceduri și eficientizare, a devenit o companie corporatistă după mulți ani petrecuți sub umbrela unei companii multinaționale. Urgent Curier, pe de alta parte, vine cu un stil pur antreprenorial, rapid și adaptabil. Nu a fost ușor în primele luni, dar am înțeles că avem ce învăța unii de la alții.

Probabil că ne-au ajutat și rădăcinile Cargus, care a fost la începuturile sale tot genul antreprenorial. În plus, mulți dintre angajații Cargus își mai amintesc de situația similară în care compania a fost achiziționată de DHL și au trecut printr-o perioadă de adaptare și omogenizare a proceselor.

  1. Revenind la conferința HR Summit, care este tema pe care o veți aborda în fața specialiștilor în resurse umane?

Cred că participanții la HR Summit vor fi interesați să afle despre campania internă de Employer Rebranding, care a pornit cu 36 de ore intense, prin care angajații au luat contact cu această schimbare. Printre subiectele pe care le vom aborda sunt: Cum faci ca angajații din două companii – până nu demult rivale – să accepte o denumire nouă, un logo nou, o identitate nouă? Cum să-i faci să vibreze pe aceeași lungime de undă? Noi știm că se poate, iar de data asta răspunsul nu este ‘cu rabdare’, ci ‘cu pasiune’. Și cu câteva instrumente ușor de înteles și de adaptat de către participanții la HR Summit.

  1. Pe final de interviu, cum vedeți dumneavoastră domeniul HR în 2015? Va fi în crestere? În contextul actual în care angajații buni sunt vânați de companii, cum ar trebui să se comporte un specialist HR ca să aibă succes?

Ce va fi s-a mai intamplat cândva. Vă mai aduceți aminte ritmul recrutărilor din 2007-2008, vânătoarea de angajați buni?… Eu zic că HR-ul a învățat atunci niște lecții pe care le poate aplica în continuare. În plus, acum sunt mai multe instrumente disponibile, mai multe canale, în special în social media, de a ajunge la specialiștii doriți, mai multe căi de a-i păstra alături. Mi-ar placea ca nu numai HR-ul, ci întreg managementul companiilor să se concentreze anul acesta la cum să crească și să păstreze angajații buni, mai mult decât cum să vâneze continuu alții noi.

Ioana Toma va fi unul dintre speakerii din cadrul conferințelor HR Summit Cluj-Napoca și HR Summit Timișoara care vor avea loc in 26-27 martie 2015 la Hotelul Golden Tulip Cluj Napoca, respectiv în perioada 23-24 aprilie 2015 la Hotel Timișoara.

Desfășurat anual în trei locații din România (Iași, Cluj Napoca și Timișoara),HR Summit este locul de întâlnire al specialiștilor de resurse umane, managerilor,directorilor, frunizorilor de servicii HR și a celor care ajută la dezvoltarea sustenabilă a industriei business cu ajutorul capitalului uman.   HR Summit vine în ajutorul specialiștilor de HR și managerilor, fiind cadrul ideal pentru knowledge sharing, unde aceștia pot afla soluții concrete pentru businessul în care sunt implicați. În 2013 și 2014 HR Summit a avut 5 ediții, care au implicat peste 400 de companii din țară și peste 600 de participanți, devenind astfel cel mai mare eveniment regional din România destinat managerilor și specialiștilor de resurse umane.

 

Data articol: februarie 26, 2015

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam