Ironia ca strategie de viață

September 22, 2016, , Comenteaza, 1,588 afisari
Phoenix ATS

Printre primele întrebări pe care mi le-am pus în timp ce citeam cartea lui David Sedaris Eu o să vorbește drăguț cândva, apărută anul acesta la Publica, a fost cea legată de dimensiunea ironică și auto-ironică în cultura noastră. Răspunsul a fost cât se poate de evident. Este greu să îmi imaginez un scriitor român care să glumească atât de lejer și de consecvent despre toate aspectele vieții sale.

Abisul cultural care ne desparte de Vestul relaxat când e vorba de confesiuni fără limite se adâncește pe măsură ce parcurgi textele din cartea lui Sedaris. Nimic nu-i scapă, nimic nu rămâne pe piedestal: nici umilințele din copilărie, nici relația cu ceilalți membri ai familiei (departe de a fi exemple demne de urmat) sau interacțiunea cu studenții din postura de profesor. De fapt, singura regulă atunci când vine vorba de alegerea subiectelor despre care se poate glumi și râde cu lacrimi (căci am râs de nenumărate ori pe săturate citindu-l pe Sedaris) este aceea că nu există nicio regulă, că nimic nu e mai presus de sarcasm, de umor de bună calitate, că nimic nu e sfânt.

Defectul de articulare a literei s în copilărie nu se rezolvă cu ajutorul logopedului (incompetent, de altfel), ci prin proiecție auto-ironică dar și prin achiziționarea unui dicționar de sinonime pentru identificarea cuvintelor fără s.

În timp ce restul elevilor aveau să devină avocați sau actori de cinema, singura mea opțiune era să fac jurământul tăcerii și să mă călugăresc. Foștii meu colegi aveau să sune la abație să vadă ce mai fac, iar preotul care răspundea avea să le spună: „Nu puteți vorbi cu el! Cum de ce? Fratele David nu a mai vorbit cu nimeni de 35 de ani!”

Figura paternă nu rămâne ne-sancționată de spiritul caustic al autorului. Ambițiile tatălui de a face din copii o trupă de jazz se sfărșesc jalnic în diverse fundături emoționale și logistice:

Eram convins că mă confunda cu altcineva. Cerusem de nenumărate ori un aspirator nou, dar niciodată nu pomenisem nimic de vreo chitară.

Nici aspirațiile personale de a ajunge o celebritate în zona artei nu scapă filtrului auto-ironiei care descompune, cu detalii delicioase pentru cititor, eforturi inutile și costisitoare:

Singurul obstacol în calea înfăptuirii planului meu era faptul că n-aveam pic de talent.

Citește tot articolul pe Camera mea de citit: David Sedaris – ironia ca strategie de viață.

Save

Save

Save

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci