Andra Munteanu, CEO Narada: “Doar acțiunile concrete generează impact”

December 6, 2019, , Comenteaza, 744 afisari
Phoenix ATS

Pentru că apreciem și vrem să susținem orice inițiative noi când vine vorba de educație, am stat de vorbă cu Andra Munteanu despre un proiect de suflet, Narada, care își propune să ofere acces real la educație oricărui copil din România, indiferent unde se naște el și care este contextul (social, economic și familial) în care crește.

Care e povestea Narada?

Cu siguranță pot spune că Narada a fost mai întâi un vis. Dar întocmai unul din acela care, și după ce te-ai trezit, pare nespus de real. Și anume, un vis în care fiecare copil din România, indiferent dacă se naște într-un vârf de munte, își petrece parte din copilărie într-un sat moldovenesc căruia până și sărăcia i-a uitat numele, sau se naște într-o casă în care face primii pași pe marmură, să aibă acces real la educație de secol 21.

Suntem o comunitate formată din antreprenori, manageri, oameni de acțiune, care, de-a lungul timpului, au crescut proiecte de business pioniere în domeniile lor de activitate. Acum ne-am hotărât să punem pe picioare poate cel mai important proiect la care am lucrat vreodată: Narada, adică o soluție eficientă și rapidă de modernizare a educației. În viziunea noastră, un sistem de educație modern dezvoltă, în primul rând, cele mai importante abilități ale prezentului și viitorului: gândire critică, creativitate, autonomie, responsabilitate etc și, în egală măsură, e capabil să adreseze nevoile de bază ale elevilor. Primul pas este să conectăm proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte, încurajăm și ajutăm profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, aducem în atenția mediului de business proiectele profesorilor și facem tot posibilul ca acestea să fie finanțate. În final, supervizăm implementarea acestora, măsurăm rezultate și multiplicăm lucrurile care au funcționat.

De unde vine numele? Reprezintă ceva?

Ooooo, da! Procesul de găsire a numelui Narada a fost un travaliu creativ cu totul. Mai întâi ne-am propus să lucrăm profesionist cu un director de creație a cărui meserie full-time e creativitatea. Zis și făcut. Câteva zeci de propuneri de nume mai târziu, ne-am dat seama că niciuna dintre propunerile primite nu rezona cu esența misiunii noastre. Și atunci într-o dimineață am spus: ‘Asta-i tot, nu ne mai străduim în felul ăsta. Renașterea sistemului educațional are la pachet genul de sentiment pe care îl ai când te uiți la un film în care viața renaște pe o navă spațială din viitor.’ Și am dat căutare pe Google famous spaceships și acolo era. Pe al doilea link, al doilea nume era Narada, o navă spațială din Star Trek. A rezonat cu mine din primul moment, mi s-a părut de o melodicitate tare frumoasă.

Iar când am vrut să aflu mai multe despre originea numelui, am aflat că Narad sau Narada (declinarea feminină) e un semi-zeu hindus care călătorea între ceruri și pământ ca prin poveștile pe care le spunea și cântecele pe care le cânta, să aducă cunoaștere copiilor și nu numai. În plus, e zeitatea schimbării și progresului social. Cum s-ar spune, a fost un nume care ne-a ales pe noi și nu noi pe el. Adică fix cum ar trebui să fie.

De ce proiect educațional?

Am un răspuns de om mare pentru asta și altul foarte personal. Am să ți le dau pe amândouă. Primul e că uitându-ne în jur e deja ușor de sesizat pentru noi toți că suntem în buza unei etape complet noi în ce privește educația. Evoluția tehnologiei e foarte disruptivă și produce schimbări sociale, economice și politice extrem de rapid. Instituții mari cum e spre exemplu World Economic Forum fac continuu studii despre posibilele scenarii de evoluție ale educației și pieței muncii, emit concepte de lucru despre abilități de secol 21 pe care e necesar să și le dezvolte copiii, iar Dubai și-a lansat de curând prima universitate de inteligență artificială. Toate asta în timp ce prima cauză pentru care copiii români nu merg la școală e că nu au…încălțări.

Iar răspunsul personal stă în faptul că eu însămi am fost un copil ca cei pentru care există Narada. Iar distanța dintre a fi un copil a cărui potențial devine doar o amintire vagă și momentul de azi în care sunt un adult care prin munca sa livrează valoare atât economică, dar și socială, a fost binecuvântarea de a avea o mână de profesori extraordinari. Îmi vine în minte deseori domnul Capșa, dirigintele meu din clasa a cincea. Un bătrân blajin pentru care prioritatea erau mereu emoțiile elevilor săi. Într-un Vaslui al anilor 90 acest fel de a te pune în actul educațional era o navă spațială mai futuristă decât Narada din Star Trek. Cred că norocul de a-l fi avut drept dascăl m-a schimbat fundamental.

Ce viseaza Narada sa se faca cand va fi mare? Dar tu? Ce visai?

Visul pentru Narada e să găsească toți domnii și doamnele Capșa din România și să le dea resursele de care au nevoie pentru a se îngriji de elevii lor. Într-un sistem care e într-o schimbare galopantă, ei sunt șansa. Mai mult de atât, visul e să unim în jurul proiectului o comunitate de companii care să creeze o plasă de siguranță în care sistemul educațional să poată renaște. În felul ăsta, la capătul firului ne va aștepta o societate în care talentul și potențialul niciunui copil nu va mai fi irosit, un sistem de educație care va avea timpul și spațiul să renască, un mediu de business și o economie sănătoasă. Pentru că până la urmă care e materia primă din care creăm companii solide dacă nu resursa umană de calitate înaltă?

În ce privește visul meu, ai să râzi, dar și el se îndeplinește odată cu crearea Narada. Când de la înălțimea celor 12 ani ai mei de atunci domnul Capșa m-a întrebat ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu am răspuns foarte convinsă ‘președinte’. Așa se face că apoi el zilnic mă saluta cu ‘Bună ziua, doamna președinte!’ Iacătă că azi, odată cu înființarea ONG-ului Narada, am devenit și președinte. Cred că acum vreo 3 luni ascultasem un speech Ted cu un astronaut care povestea cum s-a simțit când și-a pus prima dată casca și a îndeplinit visul pe care îl avea de la 5 ani. Acum înțeleg sentimentul.  😊

Cine crezi că poate pune umarul? Cine vă poate ajuta?

Doar acțiunile concrete generează impact. O schimbare, oricât de mică, dacă este multiplicată într-un timp suficient de rapid, provoacă transformarea profundă pe care ne-o dorim cu toții. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar imaginați-vă forța a mii de astfel de proiecte. Ca să creăm un număr suficient de schimbări ne-am asumat ca prim obiectiv, să aducem 100 de companii partenere pe platformă și să sprijinim 100 de proiecte. Poate ajuta mai toată lumea care-și pune mintea și energia. Începând cu 7 ianuarie, companiile se pot înscrie pe platformă ca parteneri și pot finanța proiecte, profesorii pot iniția proiecte, iar oamenii de bine pot face voluntariat. Toate detaliile concrete despre cum pot face asta, se vor găsi pe www.narada.ro, imediat după Anul Nou.

Au pus deja umărul mai multe companii, și anume doisprezece, pe parcursul anului trecut când am funcționat în etapă de prototip, mentorul nostru, Dan Berteanu, o gașcă de 50 de voluntari și un board de oameni de top din businessul românesc. În plus, pot spune cu ușurință că datorăm existența proiectului în această fază companiei Cora și Mariei Luciei Hohan. La Cora am întâlnit o echipă care își dorește real și autentic să facă un bine care să transpară pentru cât mai mulți copii. Ne-au ales pe noi drept mâna lor de facere de bine, lucru care ne-a dat resursele să creștem de la a avea forța unui prototip la a deveni o organizație de sine stătătoare care finanțează proiectele profilor cu o viteză sporită. Iar Maria, a fost pentru noi fix un soi de Sfânta Vineri din basme. Adică, fix după ce ne-am pus pe drum, ea a dat calului nostru să mănânce jăratec, și anume, ne-a dat finanțarea de start cu care am construit integral prima variantă a platformei acum un an.

Narada crede mai mult decât orice, că atâta vreme cât suntem împreună, suntem bine. Începând cu 7 ianuarie, vă așteptăm pe platformă să alegeți cum ne putem pune împreună pe drumul a aduce educația în secolul 21, și de aici în viitor.

 

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci