Regula unei unități

Am citit undeva că principala cauză a prăbuşirii platformelor petroliere era acţiunea constantă a valurilor mici. Aparent nesemnificative, valurile loveau pereţii de beton provocându-le în timp fisuri fatale.

În mod analog, un aspect de mică importanţă poate avea urmări grave într-o organizaţie dacă se produce în mod repetat. În Horeca (dar cred că e valabil şi în alte domenii) am identificat o cauză a cărei recurenţă erodează atmosfera echipei de lucru. Am numit-o generic: “regula unei unităţi”.

• O scuză pe zi. Angajaţi care mereu găsesc scuze pentru starea lor/situaţia lor. Clienţi agresivi, vremea de afară, o măsea, colegi răutăcioşi, oboseala… sunt scuze alese de fiecare dată când vor să se eschiveze de la a finaliza o sarcină.
• Un lucru lăsat nefăcut în mod intenţionat. “Am făcut tot,  mai puţin un singur lucru…” auzim deseori, iar lucrul nefăcut ar fi consumat doar câteva minute din timpul respectivului angajat.
• O favoare cerută şefilor/colegilor. Unii angajaţi pasează altora sarcinile atribuite lor, fără a avea un motiv întemeiat (astfel, cei din tura a doua trebuie să se ocupe mai întâi de favorurile cerute de cei din tura întâi).

Amplificate de lene şi şmecherie, exemplele pot continua la nesfârşit. Întrebarea din spatele lor pare să fie: cât din munca mea pot lăsa nefăcut sau în seama altora în aşa fel încât să nu întrec măsura şi nici să nu am probleme?

Accentul abuzului cade pe faptul că “unu” este o unitate prea mică pentru a fi întâmpinată cu refuz, reproş sau suspiciune. Cel care refuză să fie grabnic săritor riscă să fie catalogat drept rău, inabordabil, iar capacitatea lui de a lucra în echipa este pusă la îndoială.

Totuşi, în Horeca, echipele suferă şi se destramă ca în metafora de la începutul articolului. Una din cauze este cu siguranţă valul mare de factori mici…