Stresul şi responsabilitatea

Nu stiu voi cum sunteţi, dar mie îmi place să mă asigur ca lucrurile au o logică. Asta face mintea conștientă să aibă sentimentul că înţelege ce se întamplă. Chiar şi aşa, partea inconstientă ne dă oricum de furcă dar mai minimizăm din pagube. 🙂

Mă uit în jurul meu şi încerc să inţeleg care e logica deciziei că cel mai bun răspuns la mediu este stresul. Ma stresează, sunt stresat (respectiv “ă”din respect pentru doamne), am un job stresant. Pe principiul asumării resposabilităţii (cea ce-a treia lentilă, dacă vă mai amintiţi), aş începe prin a vă ruga să consideraţi asumarea rolului de decident.  Pentru ca da, TU decizi cine şi ce anume va primi calitatea de STRESOR.  Un eveniment sau o persoană, adică o realitate poate fi altfel decât ţi-ai dori sa fie, dar permisiunea ca aceasta să te streseze o oferi tu.

O realitate  primeşte permisiunea să devină stresantă atunci când incetezi să te intrebi “ce pot face eu?” şi nu mai cauţi soluţii de schimbare.  Când îi transferi realităţii puterea responsabilităţii. Şi să vedem cum funcţionează asta. Să zicem ca ai un coleg(ă) şi el sau ea se străduie să-ţi deranjeze karma de fiecare zi. Nu-şi face treaba, sau poate e un model de agresivitate. Ori poate beneficiază de o linie directă de comunicare cu şeful.  Ȋntâi, putem să agreem că omul nu e chiar modelul de coleg la care ai visat. Apoi e randul tău să îţi asumi responsabilitatea şi să te-ntrebi: “ce mă ajuta în gestionarea relaţiei?” Pentru că, da, o veste proastă, colegul(a) nu se schimbă (decat dacă vrea el sau ea, iar asta – de regulă – nu se întâmplă cand vrei tu). Scopul tău este probabil, să îţi poţi face treaba eficient (de asta esti plătit).  Deci, “ce pot face eu, cum pot comunica, ce pot schimba în felul în care astăzi gestionez relaţia cu el sau ea? “

Momentul în care încetezi să mai faci asta şi decizi că el sau ea sunt responsabili de schimbare se suprapune deseori cu acordarea calităţii de stresor.

Şi vă intreb, ce preferaţi: un el sau ea probabil prost crescuţi şi dificil de gestionat şi pentru voi responsabilitatea de a găsi o cale de gestionare a relaţiei în interesul vostru… sau un(o) răuvoitor(toare) stresant(ă) ce poartă întreaga responsabilitate a eşuării voastre profesionale şi pentru voi rolul de victimă?

Logica mea spune că prima variantă vine cu muncă dar şi cu rezultate. A voastră?