Top Talents România 2019: 22-23 noiembrie 2019, București  

October 2, 2019, , Comenteaza, 406 afisari
Phoenix ATS

Catalyst Solutions organizează ediția cu numărul 12 Top Talents România care va avea loc pe 22-23 noiembrie la Hotel Marriott, București. Evenimentul aduce împreună cei mai buni 250 de tineri din România: studenți în ani terminali, masteranzi și proaspăt absolvenți alături de 12 companii de top care se află în căutarea acestora.

Participarea este gratuită în baza înscrierii pe www.hipo.ro/toptalents până pe 8 noiembrie.  După evaluarea CV-ului și a formularului de aplicare, viitorii participanți vor primi invitația de a completa un test online de verificare a abilităților logice și numerice. Ulterior, vor fi invitați să participe la cele 2 zile Top Talents România. Pentru a trece de prima etapă a procesului de selecție participanții trebuie să bifeze cel puțin unul dintre criteriile de mai jos:

 

La Top Talents România vor fi prezente 12 companii de top în scopul recrutării celor mai buni tineri din țară. Anul acesta companiile participante la eveniment sunt: BOSCH România, BRD – Groupe Société Générale, JTI, Philips, Unilever, Vodafone România, A.T.Kearney, Coca-Cola HBC România, KPMG, Ursus Breweries, L’Oreal, Groupe Renault România.

Interacțiunea dintre companii și potențialii săi angajați este esențială, iar acest eveniment creează contextul perfect inițierii de noi relații profesionale. Urmând tradiția ultimilor 11 ani, Top Talents România vine și în 2019 în ajutorul tinerilor cu sau fară experiență și a angajatorilor de top din România.

În urma contactării tinerilor care au participat la ediția trecută Top Talents, rezultatele au arătat că 39% dintre aceștia și-au găsit un job la una dintre companiile participante în 2018 sau la alte companii de top din România.

Implicarea în cadrul workshopurilor, folosirea spațiului de networking la potențial maxim și interacțiunea directă cu angajatorii au fost punctele forte ce i-au ajutat pe participanți să își găsească oportunitatea de carieră mult dorită și să contureze relații profesionale de durată.

“Pentru mine acest eveniment a însemnat o oportunitate valoroasă de a cunoaște angajatorii altfel decât se întamplă în contextele obișnuite (la interviu, citind despre ei din diferite surse etc). Interacțiunile acestea m-au inspirat și mi-au impulsionat dorința de a învața și a mă dezvolta în continuare”  Participant Top Talents 2018.

Anul acesta, Top Talents oferă insight-uri valoroase despre cum îți poți dezvolta un brand personal puternic pentru viitoarea carieră, prin abordarea temei: The Future You: Building a Powerful Brand for Your Career”. Evenimentul va găzdui un speaker international: Joseph Liu – Personal Branding Consultant & Public Speaker care va aborda subiectul “Crafting a Strong Personal Brand”, aplicând principii puternice descoperite pe parcursul celor 10 ani de experiență internațională de management al brandului. În cadrul evenimentului vor fi prezenți și speakeri și reprezentanți ai companiilor partenere, lista fiind în proces constant de actualizare.

Persoanele interesate să participe la Top Talents România, se pot înscrie până pe 8 noiembrie, accesând site-ul https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/toptalentsromania unde vor afla mai multe detalii despre eveniment și procesul de selecție.

Taguri:

Adauga comentariu

Cele mai noi
Extra
  • Special

    Consultant Career Advisor

    Mai multe Trimite o intrebare

    Evenimente

    Toate evenimentele

    Calculator

    Vezi care sunt costurile angajatului si cele ale angajatorului.
    Calculator de salarii
    Oferit de bancibancomate.ro - curs valutar banci